Potrivit datelor oficiale, în acest an grâul urmează să fie importat cu circa 250-280 euro/tonă, fapt care ar putea duce la creşteri de preţuri la produselor de panificaţie.

Majorări de 10-15%

Potrivit reprezentanţilor Agrostar, "s-a ajuns la această situaţie întrucât nu a existat suficientă preocupare din partea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale de a achiziţiona producţia internă şi de a crea, astfel, stocuri până la recolta nouă din acest an". În replică, Comunicatul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), precizează că "intervenţia administrativă a statului în scopul influenţării preţului pâinii, nu este permisă, în condiţiile unei pieţe unice europene, instrumentele de reglementare nepermiţând aplicarea măsurilor protecţioniste în piaţă". După cum afirmă specialiştii, în ultima perioadă, pe piaţa grâului s-au manifestat următoarele categorii de fenomene: o cerere crescută din partea comercianţilor, care au achiziţionat cantităţi semnificative de pe piaţă şi le direcţionează spre zonele portuare în vederea exportului (balanţa comercială a României confirmă trendul favorabil al exportului: în lunile octombrie - noiembrie 2010 au fost exportate 550 mii tone şi importate - 110 mii tone de grâu; preţuri de vânzare în creştere, pe toate pieţele mondiale, inclusiv pe cele europene; un potenţial factor speculativ pe piaţă, care a generat disfuncţionalităţi în asigurarea cu materie primă în sectorul de procesare.

Exerciţiu de testare a pieţii

Se ştie prea bine: cea care reglează preţurile este însăşi piaţa, legea cererii şi ofertei fiind cea după care se ghidează piaţa liberă. "Este un fapt cunoscut că produsele de panificaţie din Ungaria au pătruns pe piaţa bihoreană, zilnic, producătorii din ţara vecină alimentând cu pâine o serie de unităţi din reţeaua comercială, nu în puţine cazuri preţurile de desfacere fiind mai mici decât în cazul producătorilor noştri. Este o situaţie care, considerăm noi, va duce, vrând, nevrând, la o reglare a preţurilor. Acest zvon, de majorare cu 10-20 de procente, a preţului pâinii, este mai degrabă un exerciţiu de testare a pieţii" - consideră directorul executiv al Direcţiei pentru Agricultură Bihor, dr.ing. Nicolae Hodişan.

Testare a pieţii, sau nu, ştim că nu poate ieşi fum fără foc. Cu alte cuvinte, majorări de preţ vor exista, chiar dacă deocamdată este destul de dificil de avansat un procent. Un fapt este cert: consumatorul va opta pentru franzela de 400 grame care costă 2 lei (din import), şi nu de 2,7 ori 3 lei - din producţia celor câteva brutării care continuă să mai "respire" pe piaţă.

Potrivit datelor Rompan, din consumul de pâine lunar al populaţiei, estimat la 180.000 de tone, piaţa fiscalizată reprezintă doar 35%, restul fiind acoperit din autoconsum şi piaţa neagră. Vânzările anuale de pâine la nivel naţional sunt estimate la 1,3 miliarde de euro, valoare ce include şi piaţa neagră.