În situaţia în care debitorii nu-şi plătesc obligaţiile bugetare la termenele la care acestea au devenit exigibile, CJAPIA Bihor are dreptul de a efectua deducerea din plăţile viitoare la care aceştia au dreptul, sau de a demara acţiunea de executare silită în sensul transmiterii dosarului de debit către unitatea de executare silită.

Centrul Judeţean al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (CJAPIA) Bihor informează că, în sensul legislaţiei naţionale privind prevederea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, neregula reprezintă orice abatere de la legalitate, regularitate şi conformitate în raport cu dispoziţiile naţionale şi/sau europene, precum şi cu prevederile contractelor ori a altor angajamente legal încheiate în baza acestor dispoziţii, ce rezultă dintr-o acţiune sau inacţiune a beneficiarului ori a autorităţii cu competenţe în gestionarea fondurilor europene, care a prejudiciat sau care poate prejudicia bugetul Uniunii Europene/bugetele donatorilor publici internaţionali şi/sau fondurile publice naţionale aferente acestora printr-o sumă plătită necuvenit. În urma constatării unor nereguli, CJAPIA întocmeşte procese verbale de constatare a a neregulior şi de stabilire a creanţelor bugetare care reprezintă titluri de creanţă, titluri de creanţă care sunt comunicate debitorilor conform legislaţiei în vigoare. În mod obişnuit, stingerea acestor creanţe se face prin conformare voluntară, adică prin plata directă, de către debitor, ca efect a propriei voinţe. În situaţia când debitorii nu-şi plătesc obligaţiile bugetare la termenele la care acestea au devenit exigibile, începând de la acest moment, se naşte, din punct de vedere juridic, dreptul instituţiei de a efectua deducerea din plăţile viitoare la care aceştia au dreptul sau  de a demara acţiunea de executare silită, în sensul transmiterii dosarului de debit către organul de executare silită, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi unităţile subordonate, potrivit competenţelor stabilite prin lege. Până la finele anului 2012, la CJAPIA Bihor, au fost costatate un număr de 3.139 de debite în valoare totală de 13.576.615,97 lei la care au fost calculate majorări de întârziere în valoare de 455.061,30 lei. Valoarea recuperările totale  se ridică la 11.136.832,98 lei din valoarea debitului şi 386.020,48 lei din majorări. Au mai rămas de recuperat debite în valoare de 2.439.782,99 lei şi 69.040,82 lei din majorările calculate. "Facem apel către toţi fermierii care solicită plăţi directe în agricultură să respecte toate condiţiile de eligibilitate şi angajamentele asumate pentru a nu fi obligaţi să restituie sumele necuvenite primite. Ca un exemplu al faptului că APIA va recupera toate sumele necuvenite este situaţia din anul 2012, când au fost identificaţi un număr de 891 debitori, cu suma totală de 9.839.553,15 lei şi au fost calculate majorări în valoare de 173.156,54 lei. Valoarea sumelor recuperate în cursul anului 2012 se ridică la 8.461.194,16 din care majorări de întârzâiere 75.835,66 lei" - precizează ing. Florian Pavel, director executiv al CJAPIA Bihor.