La Hotel Ramada - Conferinţă pe tema eficienţei energetice
Evenimentul care va avea loc mâine, 15 octombrie, îşi propune să crească nivelul de conștientizare și de înţelegere asupra modului în care se poate îmbunătăţi eficiența energetică în orașul Oradea și regiunile apropiate.
Energynomics organizează a șasea conferință din acest an dedicată eficienței energetice, care va avea loc la hotel Ramada din Oradea la data de 15 octombrie, începând cu ora 9.00. Organizatorii şi-au propus reunirea companiilor în domeniu și consumatorii finali, inclusiv autorităţile publice din zona metropolitană Oradea, cu privire la beneficiile reale şi tangibile ale reducerii consumului de energie oferind, totodată, şi informaţii la zi cu privire la măsurile și soluțiile concrete, experții și companiile capabile să le aplice, în special din comunitatea profesioniștilor în energetică și clădiri din Oradea. La eveniment vor participa peste 80 de specialiști de la Start-up-uri și IMM-uri, până la cele mai mari întreprinderi, factori de decizie din companii de tip ESCO, manageri energetici dar și cadre universitare din industrie. Printre temele abordate se vor număra, printre altele: servicii energetice - prevederile legale şi soluţii pentru stimularea pieței serviciilor energetice, echilibrare şi flexibilitate energetică; informarea consumatorilor - aspect vital în promovarea eficienței energetice; centrale termice și încălzire: evaluarea potențialului de creştere a eficienţei în cogenerare și încălzire centralizată; obligații, audituri și monitorizare: opțiuni de implementare și probleme privind monitorizarea etc. Conferinţa este organizată de energynomics.ro cu sprijinul: Control Point powered by Valmet, Enevo Group, Eximprod, Photon Energy, având ca parteneri media și strategici: ANRE, Radio România Actualităţi, Camera de Comerț și Industrie Bihor, AIIR-FV, #better, SAMER. Accesul la conferinţă este deschis tuturor profesioniștilor din industria energetică românească, precum și din sectoarele conexe, pe baza confirmării de participare transmise de Energynomics. De precizat că Wing Media Energy Consulting, înfiinţată în 2013, este singura agenție media de care oferă o gamă completă de servicii și consultanță specializată companiilor ce activează în domeniul energetic, atât în România, cât și la nivel internațional. WMEC este publisherul platformei de comunicare energynomics.ro, care include site-ul actualizat zilnic cu știri din industria energetică și sectoarele conexe acesteia, publicația Energynomics Magazine care apare trimestrial, o serie de evenimente proprii (Campanii de eficiență energetică și sesiuni de tipul Energy Breakfast Club – peste 20 evenimente pe an, cate un eveniment de tip Spring Cocktail, Energy Strategy Summit și Energynomics Award).
Comentarii
Nu există nici un comentariu.