MADR anunţă subvenţii majorate pentru fermieri
Fermierii care utilizează terenuri agricole situate în zonele eligibile pentru pachetele de agro-mediu și climă (Măsura 10), în zonele afectate de constrângeri naturale sau cu alte constrângeri specifice (Măsura 13), dar și fermierii care utilizează terenuri aflate în conversie sau terenuri certificate în agricultura ecologică (Măsura 11) pot să solicite la APIA plățile compensatorii de dezvoltare rurală prin cererea unică de plată.
Ministerul Agriculturii anunță cuantumuri mărite pentru subvenții și scheme noi pe care producătorii agricoli români le pot accesa începând din Campania 2018. Alocările acestor măsuri depășesc 2,6 miliarde de euro. Astfel, fermierii care care doresc să accese Măsura 10 - în zonele afectate de constrângeri naturale sau cu alte constrângeri specifice - Măsura 13, precum și fermierii care utilizează terenuri aflate în conversie sau terenuri certificate în agricultura ecologică (Măsira 11) pot solicita la APIA plățile compensatorii de dezvoltare rurală prin cererea unică de plată. Reamintim că Cererile unice de plată pentru aceste măsuri se pot depune până la jumătatea lunii mai la Centrele Județene și Centrele Locale ale APIA, Alocările pentru aceste măsuri depășesc 2,6 miliarde de euro. De asemenea, Ministerul Agriculturii vine, începând cu acest an, şi cu câteva noutăţi în ceea ce priveşte măsurile de mediu și climă. Este vorba, concret despre: introducerea a 3 noi pachete în cadrul Măsurii 10 - Agro-mediu și climă aplicabile pe terenuri agricole pentru conservarea speciilor acvila țipătoare mică (Aquila pomarina) și dropia (Otis tarda), precum și pe terenuri arabile pentru protejarea speciilor de păsări comune; includerea posibilității de a cumula pe aceeași suprafață plățile compensatorii acordate în cadrul pachetelor aplicabile pe pajiști permanente, atât prin Măsura 11 - agricultura ecologică, cât și prin Măsura 10 - agro-mediu și climă. Punctual, în funcție de combinația de pachete accesate, nivelul plăților cumulate poate fi cuprins între 119 - 449 euro/ha/an pentru perioada de conversie și între 153 - 483 euro/ha/an pentru perioada de menținere a practicilor de agricultură ecologică. De asemenea, față de anul 2017, s-a prevăzut creșterea nivelului plăților compensatorii acordate la nivel național pe pajiști permanente fără angajament de agro-mediu și climă cu 19 euro/ha/an pentru perioada de conversie și cu 18 euro/ha/an pentru perioada de menținere a practicilor de agricultură ecologică. Reamintim că informațiile detaliate privind accesarea acestor măsuri şi regulile pentru derularea în bune condiţii a angajamentelor fiind disponibile pe site-urile MADR (www.madr.ro, www.pndr.ro, www.rndr.ro), APIA (www.apia.org.ro) și AFIR (www.afir.info), precum și la toate Centrele Locale și Centrele Județene APIA în format tipărit.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.