MADR. Subvenția pentru usturoi - Termen limită la depunerea cererilor
Valoarea maximă a sumelor care se pot plăti fermierilor este de 14.617,5 lei pe hectar, echivalentul a 3.000 de euro, iar plafonul total alocat pentru subvenţia la hectar la usturoi se ridică la 15.000.000 de lei, echivalentul a 3.078.000 de euro.
Subvenția pentru cultura se usturoi în 2021 este reglementată prin Hotărârea nr. 436/2021 privind modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 108/2019 pentru aprobarea schemei „Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susținere a producției de usturoi”, precum și pentru stabilirea unor măsuri de verificare și control al acesteia. Fermierii care pot accesa ajutorul de stat sub formă de ajutor de minimis pentru cultura de usturoi se încadrează în următoarele categorii: producători agricoli persoane fizice care dețin atestat de producător; producători agricoli persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale, constituite potrivit OUG nr. 44/2008;
producători agricoli persoane juridice. Condițiile de accesare a ajutorului de minimis per hectar pentru cultura de usturoi se păstrează în 2021 ca în anul anterior. Pentru a putea beneficia de sprijinul de maximum 3.000 de euro la hectar, cultivatorii de usturoi trebuie să îndeplinească următoarele condiții: să dețină o suprafață cultivată cu usturoi de minim 3.000 mp; să obțină o producție de minim 3 kg usturoi/10 mp; să fie înregistrați în evidențele Registrului agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativ-teritorială se află suprafețele cultivate cu usturoi în anul de cerere. să facă dovada producției realizate potrivit prevederilor lit. a) și b) prin documente justificative (se iau în considerare următoarele: bon fiscal/factura/fila/filele din carnetul de comercializare). Totodată, cei care se înscriu în program trebuie să țină un registru cu toate tratamentele fitosanitare aplicate culturii, dar și să depună odată cu restul actelor o copie a filelor din Registrul agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativ teritorială se află terenul utilizat în anul de cerere, din care să rezulte suprafețele cultivate cu usturoi. Și anul acesta, la fel ca și în 2020, fermierii care vor să se înscrie în Programul Usturoi 2021 trebuie să se asigure că nu au încasat deja ajutoare de minimis care să totalizeze 20.000 de euro pe ultimii trei ani. În anul de cerere 2021, valorificarea producției de usturoi se face în perioada se face în perioada 15 iunie - 22 noiembrie, iar documentele justificative care să ateste valorificarea producţiei se depun la direcţiile pentru agricultură judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, până la data de 29 noiembrie. Termenul limită pentru depunerea cererilor pentru ajutorul de minimis la cultura de usturoi este 15 mai 2021, conform legislației. Cum această zi este una nelucrătoare - sâmbătă, termenul va fi 17 mai, însă instituţia recomandă fermierilor să nu lase depunerea cererii până în ultimul moment.
În anul 2021, valoarea ajutorului de minimis care se acordă beneficiarilor este de maximum 14.617,5 lei/ha, care reprezintă contravaloarea în lei a maximum 3.000 euro/ha, la cursul de schimb de 4,8725 lei pentru un euro, stabilit de Banca Centrală Europeană la data de 30 septembrie 2020. Resursele financiare necesare aplicării schemei de ajutor de minimis pentru anul 2021 sunt în sumă de maximum 15.000 mii lei, reprezentând echivalentul sumei de maximum 3.078 mii euro, şi se asigură din bugetul pe anul 2021, repartizat de MADR de la capitolul 83.01 «Agricultură, silvicultură, piscicultură şi vânătoare», titlul 51 «Transferuri între unităţi ale administraţiei publice», articolul 51.01 «Transferuri curente», alineatul 51.01.01 «Transferuri către instituţii publice», direcţiilor pentru agricultură judeţene şi a municipiului Bucureşti, care asigură sumele necesare acordării schemei de la capitolul 83.10 «Agricultură, Silvicultură, piscicultură şi vânătoare», titlul 40 «Subvenţii», articolul 40.15 «Sprijinirea producătorilor agricoli»”, se arată în HG nr. 436/2021.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.