Întreprinderile mici şi mijlocii pot  alege Creditele JEREMIE cu dobândă subvenţionata pentru  finanţarea investiţiilor necesare creşterii afacerii, respectiv asigurarea capitalului de lucru.

Iniţiativa JEREMIE este organizată în România prin intermediul Fondului European De Investiţii, care administrează fonduri puse la dispoziţie de Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR). Fondul European de Investiţii (EIF), este parte a Băncii Europene de Investiţii, şi reprezintă principalul instrument de promovare a finanţărilor oferite de Comisia Europeană. Fondul oferă capital de risc pentru IMM-uri şi furnizează garanţii instituţiilor financiare pentru a acoperi împrumuturile acordate IMM-urilor. Prin programul JEREMIE se garantează în proporţie de 80% finanţările acordate companiilor eligibile, utilizând surse din Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice (POS-CCE). Practic, JEREMIE este o iniţiativă de sprijinire a accesului la finanţare al întreprinderilor mici şi mijlocii, prin instrumente financiare finanţate din fondurile structurale alocate statelor membre. Prin cele trei facilităţi de finanţare active în România, JEREMIE creează un efect de multiplicare pentru resursele financiare alocate şi funcţionează ca o sursă de finanţare adaptată riscurilor specifice sectorului IMM. Creditele garantate Jeremie se adresează companiilor care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii: au sub 250 de angajaţi; realizează o cifră de afaceri anuală de până la 50 milioane euro, echivalent în lei, sau deţin active totale care nu depăşesc echivalentul în lei a 43 milioane euro; companiilor care activează în comerţ, producţie şi servicii (conform normeler POS-CCE); sunt înregistrate în România; sunt la zi cu plata taxelor şi impozitelor în momentul acordării finanţării; nu se află sub incidenţa unui ordin de recuperare emis de Comisia Europeană pentru fonduri structurale accesate anterior de companie; nu primesc asistenţă sub un alt program al fondurilor europene pentru activele şi cheltuielile finanţate prin JEREMIE; se încadrează în limita pentru ajutor de minimis stabilită de lege. În ceea ce priveşte beneficiile, în primul rând acest credit poate fi accesat cu mai puţine garanţii decât în cazul unui credit ce nu beneficiază de suport european iar costul total al facilităţilor  este mai mic decâ cel al creditelor ce nu au componentăde garantare oferită prin acest program. Suma maximă este de  1.500.000 euro (sau echivalent RON)*, iar perioada de rambursare este de maxim 10 ani - pentru investiţii, respectiv maxim 3 ani - pentru capital de lucru, cu o perioadă de graţie de maxim 12 luni pentru rambursare capital, avansul reprezentând între 0-30% din valoarea totală a proiectului pentru cazul creditului de investiţii.  În situaţia în care valoarea investiţiei finale este mai mare de 1.500.000 euro, diferenţa poate fi reprezentată de aportul companiei. Creditele sunt disponibile prin intermediul: Banca Transilvania, BRD Societe Generale, CEC Bank, ProCredit Bank şi Raiffeisen Bank. Prin intermediul acestei facilităţi,  au fost acordate până în prezent aproape 2.900 de credite în valoare totală de 280 milioane de euro.