MFP. Impozitul pe veniturile microîntreprinderilor - Precizări necesare
Microîntreprinderile sunt, potrivit prevederilor legale, firmele care la data de 31 decembrie anul fiscal precedent îndeplinesc cumulativ o serie de condiții.
Firmele care, în principal, nu depășesc un milion de euro venituri se încadrează în Codul fiscal la regimul de impozitare micro. Dacă pragul ajunge să fie depășit în cursul anului, încadrarea la impozitul pe profit se face începând cu trimestrul în care s-a depășit pragul. Microîntreprinderile sunt, potrivit legii fiscale, firmele care la data de 31 decembrie anul fiscal precedent îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiții: venituri care nu au depășit echivalentul în lei a 1.000.000 euro (se iau în calcul veniturile care constituie baza impozabilă prevăzută de lege); capitalul social este deținut de persoane, altele decât statul și unitățile administrativ-teritoriale; nu se află în dizolvare, urmată de lichidare, înregistrată în registrul comerțului sau la instanțele judecătorești, potrivit legii. În principal, firmele care se încadrează la această categorie plătesc fie un impozit de 1% dacă au unul sau mai mulți salariați, fie un impozit de 3%, dacă nu au deloc. Calculul și plata impozitului pe veniturile microîntreprinderilor se efectuează trimestrial, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare trimestrului pentru care se calculează impozitul. Astfel, termenele de declarare şi plată care au mai rămas în anul 2021, ţinând cont că uneori data de 25 este la final de săptămână sunt: 26 aprilie 2021 pentru ianuarie - martie 2021; 26 iulie 2021 pentru aprilie - iunie 2021; 25 octombrie 2021 pentru iulie - septembrie 2021.
Microîntreprinderile au obligația de a depune, până la termenul de plată a impozitului, declarația de impozit pe veniturile microîntreprinderilor - Formularul 100. Atenție! Dacă în cursul unui an fiscal o microîntreprindere realizează venituri mai mari de 1.000.000 de euro, aceasta datorează impozit pe profit, începând cu trimestrul în care s-a depășit această limită, care se verifică pe baza veniturilor înregistrate cumulat de la începutul anului fiscal iar cursul de schimb pentru determinarea echivalentului în euro fiind cel valabil la închiderea exercițiului financiar precedent. În această situație calculul și plata impozitului pe profit se efectuează luând înconsiderare veniturile și cheltuielile realizate începând cu trimestrul respectiv.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.