Prin Ordinul Agenţiei Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) nr. 59/2014 a fost schimbată procedura de primire a cererilor de rambursare de TVA pentru importuri şi achiziţii de bunuri/servicii efectuate în alt stat membru al Uniunii Europene, pe care le fac persoanele impozabile stabilite în România.

Procedura pentru rambursarea de TVA la achiziţiile şi importurile din Uniunea Europeană pe care le fac persoanele impozabile a fost modificată recent, după ce un Ordin ANAF a fost publicat în Monitorul Oficial. Actul normativ modifică Ordinul ANAF nr. 3/2010 pentru aprobarea Procedurii de primire a cererilor de rambursare a TVA achitate de către persoanele impozabile stabilite în România pentru importuri şi achiziţii de bunuri/servicii efectuate în alt stat membru al Uniunii Europene. Conform documentului, procedura de primire a cererilor de rambursare a TVA se referă la taxa aferentă importurilor şi achiziţiilor de bunuri/servicii, efectuate în alt stat membru al Uniunii Europene de către persoanele impozabile stabilite în Romania. Anterior, procedura se referea la TVA-ul achitat. Implicit, ca urmare a schimbării denumirii procedurii, se modifică şi tipul cererii pe care vor trebui să-l depună contribuabilii. Astfel, cererea de rambursare se depune de către persoanele impozabile stabilite în România, pentru rambursarea TVA aferentă importurilor şi achiziţiilor de bunuri/servicii efectuate în alt stat membru al UE. În plus, în loc de statul unde a fost achitată TVA va fi trecut statul UE în care au fost efectuate importurile şi achiziţiile de bunuri/servicii. Totodată, moneda înscrisă în formular va fi cea oficială a statului membru de rambursare. Ca urmare a modificării procedurii de rambursare de TVA pentru importuri şi achiziţii din UE, cele două formulare folosite pentru acest lucru, respectiv 318 şi 319, au fost şi ele actualizate. Concret, pentru rambursarea de TVA, se depun Formularul 318 - Cerere de rambursare a taxei pe valoarea adaugata pentru persoanele impozabile stabilite în România, depusă potrivit Codului Fiscal, respectiv Formularul 319 - Declaraţie de ajustare a pro-ratei potrivit reglementărilor fiscale. Formularul 318 se depune de către persoanele impozabile stabilite în România, pentru rambursarea TVA achitate de acestea pentru bunurile mobile care le-au fost livrate sau serviciile care au fost prestate în beneficiul lor în statul membru în care taxa a fost încasată, precum şi a taxei achitate pentru importul bunurilor în respectivul stat membru. Cererea se depune până cel târziu la data de 30 septembrie a anului calendaristic care urmează perioadei de rambursare. În ceea ce priveşte Formularul 319, acesta se depune de către persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA în România, în cazul în care, ulterior depunerii unei cereri de rambursare, pro-rata de deducere se modifică, ca urmare a calculului pro-ratei definitive, pentru a rectifica suma solicitată sau deja rambursată. Precizăm, în încheiere, că acest Ordin a fost publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 68/ 28 ianuarie, dată de la care a şi intrat în vigoare.