La cererea oricarei persoane interesate, dar şi a ONRC, tribunalul poate sa pronunţe dizolvarea unei societăţi dacă aceasta nu-şi depune în termenul legal situaţiile financiare anuale şi, după caz, situaţiile financiare anuale consolidate, precum şi raportarile contabile.

Legea nr. 152/2015 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul înregistrării în registrul comerţului, publicată în Monitorul Oficial din 13 iulie, aduce şi câteva modificări legii societăţilor nr. 31/1990 printre care şi cele legate de dizolvarea societăţilor la cererea anumitor persoane. Astfel, la cererea oricărei persoane interesate, precum şi a Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, tribunalul va putea pronunţa dizolvarea societăţii în cazurile în care: societatea nu mai are organe statutare sau acestea nu se mai pot întruni; acţionarii/asociaţii au dispărut ori nu au domiciliul cunoscut ori reşedinţa cunoscută; nu mai sunt îndeplinite condiţiile referitoare la sediul social, inclusiv ca urmare a expirării duratei actului care atestă dreptul de folosinţă asupra spaţiului cu destinaţie de sediu social ori transferului dreptului de folosinţă sau proprietate asupra spaţiului cu destinaţie de sediu social; a încetat activitatea societăţii sau nu a fost reluată activitatea după perioada de inactivitate temporară, anunţată organelor fiscale şi înscrisă în registrul comerţului, perioadă care nu poate depăşi 3 ani de la data înscrierii în registrul comerţului; societatea nu şi-a completat capitalul social, în condiţiile legii; societatea nu şi-a depus situaţiile financiare anuale şi, după caz, situaţiile financiare anuale consolidate, precum şi raportările contabile la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice, în termenul prevăzut de lege, dacă perioada de întârziere depăşeşte 60 de zile lucrătoare. Firmele pentru care ONRC formulează acţiuni de dizolvare sunt făcute publice cu cel puţin 15 zile calendaristice înainte. Lista acestora este afişată, mai exact, pe site-ul Registrului Comerţului sau în portalul de servicii online al acestuia. Spre deosebire de vechile prevederi, noua lege mai stabileşte că hotărârea prin care tribunalul pronunţă dizolvarea se comunică inclusiv societăţii în cauză. De asemenea, o firmă poate fi dizolvată şi în situaţia în care nu şi-a depus la unităţile teritoriale ale MFP, în termenul prevăzut de lege, declaraţia că nu a desfăşurat activitate de la constituire, dacă perioada de întârziere depăşeşte 60 de zile lucrătoare. Împotriva hotărârii de dizolvare, orice persoană interesată poate să facă apel, în cel mult 30 de zile de la data publicării documentului în Monitorul Oficial, Partea a IV-a.