Noi condiţii pentru operatorii serviciilor de transport public local
Operatorii care participă la vânzarea, concesionarea sau închirierea serviciilor de transport public local de călători trebuie să respecte o serie de condiţii. Potrivit unei hotărîri de Guvern pentru aplicarea Ordonanţei 86/2001 privind serviciile regulate de transport public local de călători, în caietul de sarcini pentru vânzarea, concesionarea sau închirierea acestora vor fi incluse şi condiţii de menţinere, pe o perioadă determinată, a regulilor de funcţionare a serviciilor de transport utilizate până la data semnării contractului.
Operatorii serviciilor de transport public local de călători vor trebui să respecte regularitatea curselor, normele de protecţie a mediului, regulile de asigurare a călătorilor pentru eventuale daune şi accidente, gradul maxim de aglomeraţie acceptat în mijloacele de transport şi condiţiile de confort asigurate până la data la care au semnat contractul de vânzare, concesionare sau închiriere.
Toate aceste condiţii vor trebui respectate pentru o perioadă de cel puţin 15 ani în cazul transportului cu tramvaie şi de cel puţin 10 ani în cazul celui cu troleibuze.
Actul normativ prevede ca bunurile aferente infrastructurii de transport public local de călători să fie concesionate, închiriate sau vândute numai acelui operator sau grup asociat de operatori autorizaţi care au în concesiune cel puţin jumătate din traseele acestui tip de transport.
Titularul unui contract expirat de concesiune a servicului de transport are drept de preemţiune în cazul în care participă la o nouă licitaţie de concesionare. Concesionarul serviciului este obligat să preia întregul personal existent, dar va avea dreptul, după o perioadă minimă de 12 luni de la semnarea contractului, să aplice propria politică de selecţie, calificare, perfecţionare, disponibilizare şi salarizare a angajaţilor, conform contractului colectiv de muncă, negociat cu sindicatele.
Concesionarul va putea întrerupe, defintiv sau temporar, funcţionarea unor trasee de transport atunci când cererea scade sub 50% din capacitatea minimă, când se înmulţesc cazurile de neplată a taxelor de călătorie sau când integritatea vehiculelor sau a personalului este percilitată de o serie de fenomene antisociale de pe acel traseu.
Hotărîrea de Guvern mai prevede că operatorilor de transport public local de călători li se pot acorda facilităţi, pentru încurajarea dezvoltării acestui serviciu, prin subvenţionarea parţială sau totală a costurilor de transport, reducerea redevenţei de concesiune sau a chiriei, scutirea de taxe şi impozite locale sau acces gratuit la infrastructuri.
Durata contractului de concesiune a transportului public local de călători se stabileşte de autorităţile administraţiei publice locale şi nu poate fi mai mică de cinci ani. Potrivit Ordonanţei 86/2001, durata contractului de concesiune va fi de 8 ani pentru transportul cu minibuze şi microbuze, de 10 ani pentru autobuze urbane sau interurbane şi de 20 ani pentru troleibuze şi tramvaie.
În cazul în care un operator intenţionează să realizeze o investiţie care va determina majorarea costurilor de transport, aceasta va fi adusă la cunoştinţa autorităţilor administraţiei publice locale care va aviza condiţiile în care se va realiza compensarea sau recuperarea costului investiţiei.
Actul normativ mai stabileşte ca programul de circulaţie a transportului public local de călători să fie corelat cu celelalte programe de transport feroviar, naval sau aerian şi ca microbuzele să fie utilizate, de regulă, pe trasee secundare, evitându-se creşterea traficului pe cele aglomerate.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.