Printre modificările aduse de noile prevederi se numără şi introducerea unei cote de impozitare reduse de 1%, cu îndeplinirea anumitor condiţii în ceea ce priveşte numărul de salariaţi şi perioada de angajare.

Potrivit legii 227/2015 privind Codul Fiscal publicată în Monitorul Oficial nr. 688 din 10 septembrie a.c. se aduc următoarele modificări în ce priveşte impozitarea microintreprinderilor. Astfel, potrivit art. 51, cota de impozitare pe veniturile microîntreprinderilor începând cu 1 ianuarie 2016 este 3%. Prin excepţie, pentru persoanele juridice române nou-înfiinţate, care au cel puţin un salariat şi sunt constituite pe o durată mai mare de 48 de luni, iar acţionarii, respectiv asociaţii lor nu au deţinut titluri de participare la alte persoane juridice, cota de impozitare este 1% pentru primele 24 de luni de la data înregistrării persoanei juridice române. Cota de impozitare se aplică până la sfârşitul trimestrului în care se încheie perioada de 24 de luni. Prevederile legale stabilesc că această cotă se aplică dacă, în cadrul unei perioade de 48 de luni de la data înregistrării, microîntreprinderea nu se află în următoarele situaţii: lichidarea voluntară prin hotărârea adunării generale; dizolvarea fără lichidare; inactivitate temporară; declararea pe propria răspundere a nedesfăşurării de activităţi la sediul social/sediile secundare; majorarea capitalului social prin aporturi efectuate de noi acţionari/asociaţi; acţionarii/asociaţii săi vând, respectiv cesionează/schimbă titlurile de participare deţinute. Condiţia privitoare la salariat se consideră îndeplinită dacă angajarea se efectuează în termen de 60 de zile inclusiv de la data înregistrării persoanei juridice respective.

În cazul în care persoana juridică română nou-înfiinţată nu mai are nici un salariat în primele 24 de luni, aceasta va aplica prevederile legale menţionate începând cu trimestrul în care s-a efectuat modificarea. Noile prevederi legale specifică faptul că prin salariat se înţelege persoana angajată cu contract individual de muncă cu normă întreagă, potrivit Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Condiţia se consideră îndeplinită şi în cazul microîntreprinderilor care: au persoane angajate cu contract individual de muncă cu timp parţial dacă fracţiunile de normă prevăzute în acestea, însumate, reprezintă echivalentul unei norme întregi; au încheiate contracte de administrare sau mandat, potrivit legii, în cazul în care remuneraţia acestora este cel puţin la nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată. De asemenea, persoanele juridice care se înfiinţează în cursul unui an fiscal trebuie să comunice unităţii fiscale aplicarea regimului microintreprinderilor, în termen de 30 de zile de la înfiinţare, menţiunea din cererea de înregistrare la registrul comerţului nemaifiind suficientă; pentru declararea, reţinerea şi plata impozitului pe dividendele plătite, către o persoană juridică română, microintreprinderile sunt obligate să aplice aceleaşi prevederi ca şi entităţile plătitoare de impozit pe profit (minim 10% din capital pe o perioadă minimă de 1 an).