În Marghita, pe strada Oaşului, la nr. 2-4, se află în plină construcţie o brutărie. Brutăria TRIVIA, a S.C. Trivia Prod SRL, al cărei manager se numeşte Liviu Ţimbuli. O unitate de producţie de mărimea şi capacitatea celei despre care vorbim este foarte departe de imaginea brutăriilor tipice, care, până mai ieri, se aflau în structura cooperativelor de consum. Că o brutărie, în accepţia actuală a termenului, este cu totul altceva, o dovedeşte, în primul rând, faptul că acele brutării, devenind total nerentabile, au fost nevoite, rând pe rând, să-şi închidă porţile. N-au mai corespuns nici construcţiile, nici utilajele, nici produsul finit - pâinea. O brutărie, astăzi, este mult mai aproape de noţiunea de fabrică de pâine decât de atelier de pâine. De fapt acesta este şi gândul mai mult sau mai puţin secret al lui Liviu - managerul S.C.Trivia - şi despre care nu vorbeşte oricând şi oricui. În primul rând, pentru că reprezintă subiectul altui cincinal. Da, Liviu Ţimbuli, de meserie instalator şi constructor prin vocaţie, şi brutar din dragoste şi pasiune, lucrează în cincinale. În planuri cincinale. Acum se află în ultimele luni ale celui de-al patrulea an al cincinalului, pe care l-a început, evident, în urmă cu aproape patru ani. De ce în cincinale? În nici un caz din simpatie şi nostalgie pentru vremurile economiei centralizate şi socialiste, ci pentru că 5 ani se constituie într-o perioadă cu adevărat reprezentativă, necesară pentru împlinirea unei afaceri, pentru realizarea unui ideal. Idealul şi afacerea lui Liviu este brutăria - fabricarea pâinii. În ceasurile unei după-amieze de sfârşit de săptămână, Liviu Ţimbuli, descoperind în persoana noastră un interlocutor interesat şi receptiv, şi-a deschis baierile inimii, lăsându-se purtat pe aripi de gând, cu ani înapoi. Nu mulţi, doar vreo 10-13, cam atâţia câţi numără şi vremurile astea noi. Nemaigăsindu-şi locul de muncă, rostul şi împlinirea, şi el, Liviu Ţimbuli, ca atâţia alţii, a ales calea străinătăţii. Să-şi caute un serviciu, să facă rost de bani. A avut un oarecare succes, dar viaţa i-a rezervat o întâmplare care avea să-i schimbe total cursul şi rostul vieţii. Undeva, prin ţări vestice, să fi fost Franţa sau Germania, a întâlnit un om. Liviu îi spune, cu alint şi simpatie, un bătrânel. Care avea o brutărie de mare capacitate, vestită pentru calitatea produselor sale. Dar bătrânelul era tare necăjit pentru că n-avea cui s-o lase moştenire. Fiii săi aveau afacerile lor, iar nepoţeii erau încă mici. Cei doi s-au împrietenit, iar bătrânelul a început a i se confesa lui Liviu. Despre ţara sa, despre politica sa, despre familia sa, în fine despre afacerea sa. Multe a învăţat Liviu despre pâine de la el. A deprins întreaga tehnologie de fabricaţie, dar mai ales a fost receptiv la tainele, la secretele fabricării pâinii. Pentru că dacă este adevărat că pâinea nu este altceva decât un proces chimic între făină, apă şi sare, la fel de adevărat este că pâinea îşi are secretele ei, pe care doar brutarii, oamenii din breaslă le ştiu. Şi nici ei toţi. Apropo de breaslă. Brutarul Liviu regretă vremurile când oamenii de aceeaşi meserie erau constituiţi în acele asociaţii profesionale, numite bresle, în cadrul cărora se consfătuiau, se confesau şi chiar concurau. Cu sinceritate şi onestitate. Posesor deja al unei astfel de învăţături, temeinic însuşită, Liviu a revenit la Marghita, pe strada Oaşului. În septembrie, pe o fundaţie existentă, a început construcţia brutăriei, iar în decembrie a fost scoasă din cuptor prima pâine. 400 kg pâine pe zi este capacitatea şi, totodată, producţia actuală. Acesta a fost începutul. Astfel a debutat etapa a doua a afacerii şi chiar a vieţii lui Liviu Ţimbuli. Etapă care, deocamdată, măsoară doar un cincinal care se va încheia la 1 decembrie 2004. Până atunci, întreaga investiţie, de circa 80 de mii de Euro, trebuie să fie finalizată. Este un angajament ferm, iar lucrarea este strict şi atent monitorizată de Phare. Pe termen de 5 ani, pentru că banii provin din fondurile Phare. În baza documentaţiilor, a proiectelor, a argumentelor materiale, a angajamentelor, lui Liviu i s-au acordat banii necesari. Datorită acestora, cât şi contribuţiei financiare proprii, în parte însemnată, producţia va creşte de circa 8 ori. Adică de la 400 kg pâine pe zi, se vor realiza 3.200 - 3.500 kg pâine pe zi, plus produsele de patiserie şi cofetărie. Complementar brutăriei existente, care produce, în continuare, fără oprire, 24 din 24 de ore, se află în construcţie o hală de 120 mp pentru patiserie, o altă hală de 140 mp pentru împachetat şi expediţie, un depozit de 80 mp, pentru făină. Acestea sunt normative europene. Dar, în plus faţă de cerinţele Phare, sunt în construcţie încă două depozite şi o hală de patiserie, care este 99 la sută realizată. "În condiţiile şi la standardele la care vreau să produc, sigur că a trebuit să mă îngrijesc şi de utilaje pe măsură şi pentru brutărie, şi pentru patiserie: cuptoare, malaxoare, maşini de întins aluat, bătătoare de spumă, procurate tot cu fonduri Phare, sunt numai din import şi sunt performante. Ele sunt aduse de firma Reitler, din Carei. Pe lângă utilajele de producţie, voi mai instala 6 utilaje frigorifice, de mare capacitate. Vor mai intra în dotare instalaţiile aferente pompării apei, filtrării şi dedurizării ei, pentru că fără apă nu se poate. Or, faţă de un necesar, în prezent, de 2000 litri apă, la 400 kg pâine pe zi, pentru cele 3500 kg pâine, am nevoie de 10 ori mai multă apă, adică de 10.000 litri pe zi. Aceste utilaje sunt în valoare de 10 mii de euro", ne spune dl Liviu Ţimbuli, care nu face nici un secret din dotarea şi obiectivele sale, din aceeaşi temeinică şi intimă convingere a necesităţii concurenţei. Care este programului lui de lucru? Zilnic, de la 6-7 dimineaţa, la 1-2 de noapte. Între aceste ore se ocupă de conducerea activităţii de brutărie, supravegherea atentă a felierii şi împachetării pâinii şi albiturilor, de încărcarea şi expedierea pâinii pe destinaţii, toate acestea, completate cu supravegherea construcţiei, reprezintă programul zilnic al acestui manager, ajutat de întreaga familie, dar mai ales de fiica Daniela, specializată în patiserie şi cofetărie, anual participantă la expoziţiile Indagra din Capitală, cât şi de soţia sa, care poartă de grijă constructorilor care vin zilnic la lucru. Pe strada Oaşului din Marghita, la nr. 2-4, este zilnic o activitate febrilă. Acolo se pregăteşte PÂINEA, dragostea şi afacerea lui Liviu Ţimbuli. Şi acum, şi în viitor, o parte din ea se găseşte şi se va găsi şi pe masa Mănăstirii de la Voivozi. Dumnezeu să primească!