Pădurile retrocedate persoanelor fizice vor fi păzite gratuit de unităţile silvice de stat
"În aşteptarea cadrului legislativ, noi ne-am pregătit, deja, organizatoric"
Afirmaţia din titlu aparţine domnului dr. ing. Mihai Herman, directorul Direcţiei Silvice Bihor a Regiei Naţionale a Pădurilor. Provocarea de a da un răspuns - şi a răspuns - are la bază o declaraţie făcută, cu ceva timp în urmă, de către ministrul Agriculturii, Pădurilor, Apelor şi Mediului. Declaraţia specifică faptul că a fost prezentată Guvernului o notă din care rezultă că proprietarii pădurilor retrocedate nu dispun de mijloacele tehnice şi financiare necesare pentru a asigura paza eficientă a pădurilor. Iar propunerea a fost ca pădurile aparţinând persoanelor fizice particulare să fie păzite gratuit, de către unităţile silvice de stat.
Timpul a trecut, însă nu s-au adus, apoi, alte precizări. Deja, mulţi proprietari de păduri au început să întrebe dacă este adevărat ce a zis ministrul Ilie Sârbu, dacă nu cumva sunt doar zvonuri sau propagandă politică?
Aveam, astfel, să ne lămurim, întrebându-l pe dl Mihai Herman - care, normal, ar fi trebuit să ştie amănunte, pe relaţia informaţională firească dintre Direcţia Silvică Bihor şi Regia Naţională a Pădurilor ( R.N.P.). "Noi am primit, în acest sens, un Ordin (nr. 15474), de la R.N.P., cu precizările necesare, cu obiectivele pe care să le realizăm, încât la momentul aprobării ordonanţei de urgenţă - care urmează să fie dată publicităţii - să fim pregătiţi să punem în practică prevederile respective."
Ca mod de organizare, Direţia Silvică Bihor a comunicat celor 11 ocoale silvice din judeţ să procedeze la inventarierea suprafeţelor de pădure aparţinând pesoanelor fizice particulare, suprafeţe existente pe fiecare ocol silvic, să se ia legătura cu fiecare proprietar, pentru a se şti dacă doreşte sau nu a-i fi păzită pădurea de către angajaţii (pădurarii) Direcţiei Silvice Bihor. Cei care vor să le fie păzită pădurea solicită acest fapt, printr-o cerere.
Din datele existente până acum, în Bihor există o suprafaţă de 4698,29 hectare de pădure validată persoanelor fizice particulare. "Într-un asemenea context, Direcţia Silvică Bihor are personal suficient pentru efectuarea pazei, iar ca mod de organizare, suprafeţele respective de pădure vor fi distribuite la cantoanele silvice limitrofe acestor suprafeţe" - a concluzionat domnul director Mihai Herman.
Nu mai rămâne altceva decât să fie dată publicităţii Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului şi să se aplice în teritoriu.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.