PNDR: Măsura 9 - Înfiinţarea grupurilor de producători în sectorul agricol
Principalul obiectiv al acestei măsuri este acela de a identifica oportunităţile pentru o mai bună valorificare a producţiei agricole, prin sprijinirea transformării fermelor mici în ferme familiale comerciale.
Prin Măsura 9 Sprijin pentru înființarea grupurilor de producători se va acorda sprijin pentru înfiinţarea grupurilor de producători în scopul asigurării legăturii cu piaţa, îmbunătățirii şi adaptării producției atât la cerințele pieței (incluzând aspectele legate de caracterul cantitativ, calitativ și continuu al aprovizionării, și de siguranță alimentară), cât și la preferințele consumatorilor. Principalele scopuri ale acestei măsuri vizează: introducerea în comun a produselor pe piaţă, inclusiv pregătirea pentru vânzare, centralizarea vânzărilor şi aprovizionarea cumpărătorilor en gros; adaptarea producţiei şi produselor producătorilor care sunt membri ai acestor grupuri la cerinţele pieţei; stabilirii unor norme comune privind informarea asupra producţiei, acordând o atenţie deosebită recoltării şi disponibilităţii. Tipul de sprijin: ajutor forfetar degresiv, în tranşe anuale, pe o perioadă care nu poate depăşi cinci ani de la data la care grupul de producători a fost recunoscut, după cum urmează: Anul I - 10%; Anul II - 8%; Anul III - 6%; Anul IV - 5%; Anul V - 4%. Sprijinul se acordă pentru grupurile de producători recunoscute conform legislaţiei naţionale în vigoare, pentru următoarelor categorii: culturi de câmp, horticultură (exceptând grupurile sprijinite prin subprogramul pomicol), creşterea animalelor şi păsărilor, mixte.
Cheltuielile eligibile sunt limitate la cele rezultate din înfiinţarea şi funcţionarea grupurilor de producători din sectorul agricol, prevăzute în planul de afaceri necesare pentru atingerea obiectivelor propuse. Nu vor fi eligibile în cadrul acestei măsuri cheltuielile pentru fuzionarea grupurilor de producători existente şi pentru înfiinţarea şi funcţionarea grupurilor de producători din sectorul pomicol (sprijinite prin sub-programul tematic pomicol). Detalierea costurilor eligibile se va realiza în cadrul legislativ naţional. Sprijinul acordat este 100% public şi nu poate să depăşească anual 10% din valoarea producţiei comercializate în primii 5 ani şi 100.000 euro/an. Ultima rată se va plăti numai după ce s-a verificat dacă planul de afaceri a fost implementat corect. În cazul nerespectării planului de afaceri, sprijinul se recuperează proporțional cu obiectivele nerealizate.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.