Departamentul pentru IMM-uri, Mediul de afaceri şi Turism derulează mai multe programe dedicate stimulării şi îmbunătăţirii mediului de afaceri, finanţate de la bugetul de stat, care însumează circa 83 de milioane de lei.

Aceste programe sunt: Mihail Kogalniceanu - programul pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzatorii tineri;  Programul Comerţ pentru IMM-uri; Programul START; Programul Femeia Manager şi, respectiv, Programul de artizanat şi mesteşuguri. Precizăm că sesiunea de înscrieri pentru programul START a început luni, 29 iulie. Programul de comerţ a fost activat la data de 15 iulie, Programul ''Femeia manager" - în 19 iulie, în timp ce programele "Mihail Kogălniceanu" şi Programul pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzatorii tineri se desfăşoară din primăvară. Reamintim că Programul pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii tineri este destinat tinerilor, cu vârsta sub 35 de ani, care nu au mai avut până în prezent nici o firma. Aceştia pot înfiinţa o microîntreprindere, sunt scutiţi de orice taxă la Registrul Comerţului, pot beneficia de o alocaţie financiară nerambursabilă de până la 10.000 de euro care reprezintă 50% din valoarea investiţiei pe care trebuie să o realizeze firma nou înfiinţată. Un alt mare avantaj al programului este acela că, pentru cel mult patru angajaţi, întreprinzătorii sunt scutiţi de plata CAS timp de trei ani. În ceea ce priveşte aplicaţia Kogălniceanu, aceasta vine în sprijinul întreprinzătorilor firmelor mai vechi de doi ani, care doresc să contracteze un credit şi care pot beneficia de subvenţionarea dobânzii. Bugetul alocat pentru anul 2013 se ridica la 16,115 milioane lei. Programul constă în acordarea unei linii de credit în valoare maximă de 400.000 lei pentru o companie pe an. Dobânda total subvenţionată - subvenţia acordată IMM de la bugetul de stat de către Ministerul Economiei, în proporţie de 100% pentru creditele în lei, se acordă pentru maxim 9% pe an din soldul sumei utilizate din linia de credit acordată. Programul START pentru dezvoltarea abilităţilor antreprenoriale în rândul tinerilor şi facilitarea accesului acestora la finanţare vizează încurajarea şi stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii şi este implementat de Agenţia pentru Implementarea Proiectelor şi Programelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii. Prin programul "Femeia manager'', pot beneficia de ajutoare financiare nerambursabile microîntreprinderile, persoanele fizice autorizate (PFA) sau întreprinderile individuale conduse de femei care prezintă planuri de afaceri viabile. Bugetul programului pentru anul 2013 este de 500.000 de lei, din care se vor acorda alocaţii financiare nerambursabile. Reamintim, legat de acest ultim subiect, că Direcţia Implementare Programe pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii din cadrul Ministerului Economiei a făcut publică lista cu cererile acceptate în vederea evaluării administrative în cadrul Programului pentru dezvoltarea culturii antreprenoriale în rândul femeilor manager din sectorul IMM. Astfel, au fost aprobate 77 de solicitări care au acumulat peste 60 de puncte. Cele care au fost acceptat în vederea evaluării administrative, trebuie să transmită până pe 6 august, ora 16.00, la OTIMMC de care aparţine judeţul în care este înregistrată firma solicitantă, cererea de finanţare semnată şi ştampilată de administratorul societăţii şi documentele justificative solicitate de program.