Potrivit modificărilor introduse prin Legea nr. 277/2009, insolvenţa este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide şi exigibile.

Insolvenţa este prezumată ca fiind vădită, atunci când debitorul, după 30 de zile de la scadenţă, nu a plătit datoria sa faţă de unul sau mai mulţi creditori. Totodată, că insolvenţa este iminentă, atunci când se dovedeşte că debitorul nu va putea plăti la scadenţă datoriile exigibile angajate, cu fondurile băneşti disponibile la data scadenţei. Potrivit aceleiaşi legi, "creditorul îndreptăţit să participe la procedura insolvenţei este acel creditor care a formulat şi căruia i-a fost admisă, total sau în parte, o cerere de înregistrare a creanţei sale pe tabelele de creanţe contra debitorului întocmite în procedură şi care are dreptul de a participa şi de a vota în adunarea creditorilor, inclusiv asupra unui plan de reorganizare judiciară admis de judecătorul-sindic, de a fi desemnat în calitate de membru al comitetului creditorilor, de a participa la distribuţiile de fonduri rezultate din reorganizarea judiciară a debitorului sau din lichidarea averii debitorului, de a fi informat ori notificat cu privire la desfăşurarea procedurii şi de a participa la orice altă procedură reglementată de lege. Au calitatea de creditor îndreptăţit să participe la procedura insolvenţei, fără a depune personal declaraţiile de creanţă, salariaţii debitorului. Conform Legii nr. 277/2009, cuantumul minim al creanţei, pentru a putea fi introdusă cererea creditorului, a crescut la 30.000 de lei, iar pentru salariaţi rămâne la 6 salarii medii pe economie.

Legea nr. 277/2009 introduce noi prevederi pentru reglementarea antecontractelor de vânzare-cumpărare. Potrivit legii, obligaţiile rezultând dintr-un antecontract de vânzare-cumpărare cu dată certă, anterioară deschiderii procedurii, în care promitentul-vânzător intră în procedură, vor fi executate de către administratorul judiciar/lichidator la cererea promitentului-cumpărător, dacă: preţul contractual a fost achitat integral sau poate fi achitat la data cererii, iar bunul se află în posesia promitentului-cumpărator; preţul nu este inferior valorii de piaţă a bunului; bunul nu are o importanţă determinantă pentru reuşita unui plan de reorganizare.

Precizăm că Legea nr. 277/2009 modifică şi Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru. Astfel, acţiunile, cererile şi contestaţiile introduse în temeiul Legii nr. 85/2006 şi a Ordonanţei Guvernului nr. 10/2004 se taxează cu 120 lei.