Cu prilejul întâlnirii, a fost completată conducerea CCAA prin alegerea vicepreşedintelui care îşi va exercita funcţia pe o perioadă de 6 luni.

În baza Ordinului MADR nr. 266/26 noiembrie 2010 luni, 13 iulie, a avut loc şedinţa Comitetului de Coordonare a Administraţiei Agricole la nivelul judeţului Bihor, denumit în continuare CCAA BIHOR, a cărui preşedinte este directorul executiv al Direcţiei pentru Agricultura Bihor,  dr. ing. Nicolae Hodisan. La întâlnire au participat  conducatorii instituţiilor aflate in subordinea Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale la nivel judeţean: APIA Bihor, ADS Bihor, OJFIR Bihor, ITCSMS Bihor, OSPA Bihor, OJARZ Bihor, CJI Bihor, OFJ Bihor.  De asemenea au mai fost prezenţi, în calitate de invitaţi: ec. Bodea Traian, director general al Agenţiei Naţională de Îmbunătăţiri Funciare (ANIF),  ing. Venig Adrian  reprezentant al Prefecturii Bihor, dr. Remus Motoc -  Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Bihor, ing. Gligor Claudiu Octavian-Dinu - (ANIF) Filiala Bihor,  dl. ing. Marius Stefan - partea Consiliului Judetean - Camera Agricolă Bihor. Ordinea de zi propusă pentru această întâlnire  a fost dominată de pregătirea, în perioada 16-17 iulie,  vizitei ministrului agriculturii, dl. Daniel Constantin.

Legat de depunerea cererilor de plată pe suprafaţă, potrivit situaţiei prezentată de dl. Florian Pavel, director al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Bihor, la finalul perioadei stabilite - 10 iulie a.c. au fost depuse 39.403 cereri pentru o suprafaţă totală de 319.147 hectare teren. În ceea ce priveşte aspectele privind reorganizarea institutiei, ca urmare a reorganizării MADR, dl. Nicolae Hodişan, director al Direcţiei pentru Agricultură(DA) Bihor, a prezentat aspecte privind trecerea unor compartimente din structura judeţeană în cea a Ministerului Agriculturii şi a unor structuri naţionale ale acestuia. Totodată, cu prilejul intâlnirii, a fost completată conducerea CCAA prin alegerea vicepreşedintelui care îşi va exercita funcţia pe o perioadă de 6 luni, conform Ordinului MADR 266/2010, fiind propus şi votat în unanimitate, dl ing. Gligor Claudiu Octavian-Dinu, director ANIF, filiala Bihor.