La porţile cele mari şi închise ale PETROM-ului! Prin anii 1996 - 97, mai multe comune din jurul oraşului Marghita au fost cuprinse de febra... gazului. Văzând că Marghita a reuşit să demareze acţiunea introducerii gazului metan, instalarea lui pătrunzând chiar şi la nivel de apartamente în blocuri, după ce a acoperit toate zonele de case ale oraşului, primăriile şi consiliile locale comunale s-au gândit să-şi introducă şi ele gaz în aşezările pe care le administrează. Încurajarea ce mare a venit chiar din partea SN Petrom, care s-a angajat să execute lucrarea, urmând ca din veniturile ce le va obţine din gestionarea distribuţiei gazului să-şi acopere costurile execuţiei. Mai simplu, mai direct şi mai convenabil pentru fiecare dintre cele două părţi - executant şi beneficiar- nici că se putea. Zis şi făcut. Primăriile şi-au căutat şi chiar au găsit proiectant, acesta fiind reprezentat de două societăţi, respectiv SC Discrom Serv Bistriţa şi SC West Gaz Oradea. Au fost făcute calculele per global, s-au măsurat distanţele pentru conducta principală, s-au împărţit pe gospodării şi a început adunarea banilor, în timp ce proiectanţii lucrau. Într-un oarecare timp, toate primăriile au reuşit să achite costul proiectelor: - În cazul nostru, proiectul a costat 1.300.000 lei pe gospodărie - ne spune primarul comunei Abrămuţ, dl Bărcui Barna . L-am plătit integral şi, după momentul respectiv, aşteptam începerea execuţiei. Lucrarea ar fi trebuit terminată, în cazul satului Petreu, în iulie 2003, iar la Abrămuţ, în decembrie 2003. Dar din 1996 când s-a terminat cu proiectele, nimic nu s-a mai întâmplat pe frontul gazului, cel puţin la Abrămuţ. Scenariul s-a repetat întocmai şi în cazul comunelor Abram, Viişoara, Tăuteu, Boianu Mare, Chişlaz. Locuitorii Popeştilor, de pildă, au plătit cam 1.800.000 lei pe gospodărie, iar la Chişlaz a revenit 1.200.000 lei pe gospodărie. Lucrările de aducţiune a gazului ar costa, sunt de părere primăriile interesate, cam 2,2 milioane euro, adică aproape o sută de miliarde. Nişte comune ale căror venituri proprii cu greu depăşesc suma de 500 milioane pe an, sunt foarte departe de a se încumeta la angajarea lucrării. Părerea generală este că trebuie găsit un finanţator. Chiar se spune că s-ar fi găsit cineva, care ar putea obţine un credit rambursabil în 25 de ani, însă are nevoie de o puternică garanţie - fie guvernamentală, fie a unei foarte puternice societăţi. Dar toate aceste nu sunt decât discuţii, întoarse când pe faţă când pe dos, timp de aproape 10 ani, de când s-a iniţiat acţiunea. Aşa cum precizam la început, la vremea respectivă a existat un garant al realizării lucrării de introducere a gazului în aceste comune: SN Petrom. Nu ne rămâne decât să batem la porţile sale cele mari şi să întrebăm de ce a abandonat lucrarea dacă tot s-a angajat s-o duc la capăt şi de ce i-a părăsit pe aceşti harnici şi prea creduli cetăţeni, lăsându-i să se autoamăgească din an în an că doar-doar va veni gazul şi pe la ei. Oare ce ni se va răspunde în acest an, 2004?