Scopul investiţiilor este creşterea competitivităţii exploataţiilor pomicole prin dotarea cu utilaje şi echipamente, înfiinţarea, modernizarea şi/sau extinderea unităţilor de procesare, înfiinţarea de plantaţii pomicole, reconversia plantaţiilor existente şi creşterea suprafeţelor ocupate de pepinierele pomicole.

Obiectivele principale ale acestei sub-măsuri sunt creşterea competitivităţii, diversificarea producţiei, creşterea calităţii produselor obţinute şi îmbunătăţirea performanţei generale a exploataţiilor pomicole, cresterea valorii adăugate a produselor prin sprijinirea procesării fructelor la nivel fermă şi a comercializării directe a produselor obţinute, dezvoltarea lanţurilor scurte de aprovizionare şi eficientizarea costurilor de producţie prin promovarea producerii şi utilizării energiei din surse regenerabile în cadrul fermei şi prin reducerea consumului de energie. Beneficiari sunt solicitanţii eligibili pentru sprijinul acordat prin Submăsura 4.1 a sunt fermierii persoane fizice sau juridice sau un grup de persoane fizice sau juridice, indiferent de statutul juridic pe care un astfel de grup şi membrii săi îl deţin în temeiul legislaţiei naţionale, ale căror exploataţii se situează pe teritoriul României şi care desfăşoară o activitate agricolă şi grupurile de producători şi cooperativele (societăţilor cooperative agricole şi cooperativelor agricole) care activează în sectorul pomicol, cu condiţia ca investiţiile realizate să deservească interesele propriilor membri.  

Sprijinul nerambursabil se va acorda astfel: ferme mici, medii şi obţinere de material de înmulţire şi material de plantare fructifer a) Ferme mici 8.000 -11.999 SO - intensitatea sprijinului este de 50% din totalul cheltuielilor eligibile, fără a depăşi: 100.000 euro pentru achiziţii simple; 300.000 euro în cazul investiţiilor în activitatea de producţie (utilaje, înfiinţare, reconversie etc.);  450.000 euro - pentru investiţiile care conduc la un lanţ alimentar integrat, la nivelul  exploataţiei agricole (producţie, procesare, comercializare); b) ferme medii  12.000- 250.000 SO - intensitatea sprijinului este de 50% din totalul cheltuielilor eligibile, fără a depăşi: 200.000 euro pentru investiţiile care presupun achiziţii simple; 600.000 euro în cazul investiţiilor în activitatea de producţie (utilaje, înfiinţare, reconversie etc.); 900.000 euro pentru investiţiile care conduc la un lanţ alimentar integrat, la nivelul exploataţiei agricole (producţie, procesare, comercializare).

Pentru înmulţire şi material de plantare fructifer - intensitatea sprijinului este de 50% din totalul cheltuielilor eligibile, fără a depăşi: 600.000 euro în cazul investiţiilor în activitatea de producţie (utilaje, înfiinţare): a) ferme mari > 250.000 SO - intensitatea sprijinului este de 50 % din totalul cheltuielilor eligibile, fără a depăşi: 250.000 euro pentru investiţiile care presupun achiziţii simple; 750.000 euro în cazul investiţiilor în activitatea de producţie (utilaje, înfiinţare, reconversie); 1.050.000 euro pentru investiţiile care conduc la un lant alimentar integrat, la nivelul exploataţiei agricole (producţie, procesare, comercializare); b) forme asociative - intensitatea sprijinului este de 50 % din totalul cheltuielilor eligibile, fără a depăşi: 350.000  euro pentru investiţiile care presupun achiziţii simple; 600.000 euro pentru obţinere material de înmulţire şi material de plantare fructifer; 750.000 euro în cazul investiţiilor în activitatea de producţie (utilaje, înfiinţare, reconversie; 1.050.000 euro pentru investiţiile care conduc la un lanţ alimentar integrat, la nivelul exploataţiei agricole (producţie, procesare, comercializare).