În zona Metro - Se așterne asfaltul pe pasajul suprateran
La pasajul suprateran de pe Centura Oradea, la intersecția cu Centura Oșorhei, pe DN 1, în apropierea magazinului Metro, a început așternerea primului strat de asfalt, din cele două prevăzute. Stadiul lucrărilor ajunge astfel la 85%.
„Pe rampa de urcare dinspre calea ferată Oradea – Cluj s-a așternut al doilea strat de asfalt din cele trei prevăzute pentru rampe. La rampa dinspre cartierul Nufărul, se așterne stratul de balast stabilizat, iar după sărbătorile pascale va începe asfaltarea. În paralel, se lucrează la montarea parapeților de siguranță și la iluminatul public. Odată cu realizarea acestui pasaj, traficul rutier pe direcția Oradea – Cluj va fi descongestionat”, a anunţat Consiliul Judeţean Bihor.
Pasajul va avea o lungime totală de 560 de metri, iar valoarea contractului este de 21.849.936,72 lei, fără TVA.
Lucrările, executate de firma Porr Construct, au început în luna septembrie 2025 și ar trebui să fie finalizate până la 30 iunie 2026.
Proiectul este rezultatul unui parteneriat între Consiliul Județean Bihor, Primăria Oradea și Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), iar finanțarea este asigurată din fonduri europene, prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Consiliul Județean Bihor are 8 pasaje subterane și supraterane în diferite etape de construcție pentru fluidizarea traficului în cele mai aglomerate intersecții din Bihor.
Lucrările au fost finalizate la primul dintre acestea. Pasajul Oșorhei a fost deschis traficului în 21 noiembrie 2025.
Se lucrează la 6 pasaje: un pasaj suprateran și unul subteran pe Calea Aradului, pe DN 79; un pasaj suprateran la ieșirea din Oradea spre Biharia, pe DN 19; un pasaj subteran la intersecția străzilor Tudor Vladimirescu, Oneștilor și Lăpușului, în Oradea; un pasaj suprateran la intersecția dintre Centura Oradea și Centura Oșorhei; și un pasaj pe Centura Oradea, peste calea ferată care face legătura între Oradea și Băile Felix.
Cel de-al optulea va fi un pasaj suprateran construit pe strada Matei Corvin. În cazul acestuia, urmează să fie lansată licitația.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.