20 de ani de Studii doctorale în Istorie și 10 ani de la înființarea Centrului de Studii Interdisciplinare - O nouă manifestare științifică la Universitate
Școala Doctorală în Istorie, apreciată recent de către Comisia națională de reacreditare a Școlilor doctorale din Universitatea noastră (ARACIS) ca fiind cea mai bine organizată și prolifică științific dintre toate școlile doctorale din Universitate, împreună cu Centrul de Studii Interdisciplinare „Silviu Dragomir” Oradea-Chișinău, își propune să aniverseze două evenimente științifice locale, cu impact național și internațional.
Este vorba de 20 de ani de Studii doctorale în Istorie și 10 ani de la înființarea Centrului de Studii Interdisciplinare Oradea-Chișinău - aflat sub coordonarea Academiei Române - care își desfășoară activitatea în cadrul Universității din Oradea, sub conducerea prof. univ. dr. habil. Sorin Șipoș și prof. univ. dr. habil. Gabriel Moisa, decanul Facultății de Istorie, Relații Internaționale, Științe Politice și Științele Comunicării.
Tema evenimentului se ancorează în deschiderea unei expoziții care prin afișe, cărți și anunțuri din presa locală, informau organizarea de sesiuni științifice, susținerea unor teze de doctorat, cărți tipărite de foștii doctoranzi, care au intrat în circuitul științific național și internațional.
Expoziția va fi prezentată de Directorul celor două structuri științifice, prof.univ.dr.habil. Sorin Șipoș. Invitat special este prof.univ. dr. Dan Octavian Cepraga de la Universitatea degli Studi di Padova (Italia), recent ales în echipa de conducere a Școlii Doctorale în Istorie a Universității noastre. Noua calitate a colegului italian deschide poarta conducerii de doctorate în cotutelă cu alte universități din Europa, poate chiar din lume. Ar fi un important pas înainte în afirmarea istoricilor și tinerilor doctoranzi de la Oradea, după ce teze de doctorat în cotutelă cu colegii din țară deja este o practică curentă.
Evenimentul se va desfășura vineri, 25 martie ora 12.00, la Centrul de Studii Interdisciplinare, etajul III, Biblioteca Universității.
Va fi ocazia de a aminti primii conducători de doctorat în Istorie la Oradea, profesorii: Sever Dumitrașcu, Mihai D. Drecin, Barbu Ștefănescu, apoi Viorel Faur, Raoul Șerban (Cluj-Napoca), Ion Zainea, Ioan Godea, Aurel Chiriac, Dumitru Țeicu (Reșița), astăzi, din păcate, unii dintre ei dispăruți din viață sau pensionari, colectiv întărit în ultimii ani, cu profesori din noua generație: Sorin Șipoș, Gabriel Moisa, Antonio Faur, Corneliu Pădureanu (Arad). Până astăzi s-au susținut peste 160 de teze de doctorat, doctoranzii provenind din întreaga țară, chiar din centre universitare cu tradiție în cercetările în Istorie (București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara) și câțiva din străinătate. Toate tezele au fost validate de comisia de profil din cadrul Ministerului Educației Naționale. Din 2006 se organizează periodic sesiuni speciale ale doctoranzilor în Istorie, unele cu participarea unor doctoranzi din alte centre universitare. Profesorul Ion Zainea și Sorin Șipoș au coordonat tipărirea a cinci volume cu comunicările doctoranzilor noștri. Pe fondul acestei activități științifice, Departamentul de Istorie, format astăzi doar din opt tineri colegi titulari, a înregistrat rezultate didactice și științifice deosebite. Într-un Raport pe 2020 a ministerului nostru, privind activitatea pe anii 2015-2020 a specializărilor în Istorie din cele 14 universități din țară - Oradea ocupă un loc fruntaș la toate criteriile, raportat la numărul minim de studenți pe care îi are, în final devansând Cluj-Napoca, București, Timișoara (vezi analiza în Crișana, 8 X 2020, p.12).
Centrul de Studii Interdisciplinare s-a remarcat prin organizarea de sesiuni științifice naționale și internaționale la Oradea, Chișinău și Padova, lansări de cărți, organizarea de festivități pentru acordarea titlului științific de „Doctor Honoris Causa” unor istorici de renume din țară și străinătate, cu merite deosebite în scrierea Istoriei Românilor și încadrarea ei în spațiul sud-est, central și vest european. Un obiectiv administrativ pentru viitorul apropiat este obținerea, printr-o HG., unui număr de posturi de cercetători, ce ar urma să fie recrutați dintre foști doctoranzi de Oradea, care să poată fi ancorați în istoria vestului românesc (Crișana, Maramureș, Sălaj, Banat), zonă mai puțin studiată de cercetători și universitari din Cluj-Napoca. Considerăm că, la ora actuală, istoricii orădeni (Universitate, Muzeul Țării Crișurilor, Muzeul Cetății Oradea, Arhivele Naționale-Serviciul Județean Bihor) are o potență ștințifică superioară centrelor de cercetare ale Academiei Române din Târgu Mureș, Sibiu, Craiova, Galați, Suceava. În plus, cercetările în istorie, geopolitică, demografie, în general științe umaniste, pentru zona de vest a țării noastre trebuie să țină pasul cu cercetările colegilor maghiari din importantele centre universitare din Szeged, Debrecen, Nyregyháza, plasate vis-a-vis de Arad, Oradea, Satu Mare, foarte active în studii socio-umane, cu puncte de vedere deosebite privind Transilvania în general, începând cu așazisul Parțium și terminând cu Ținutul Secuiesc. Ungaria vecină are cea mai mare concentrare de universități pe granița ei de est, spre România, interes politic de primă importanță față de nordul, vestul și sudul ei. Până la urmă, Țara se apără inclusiv prin argumente istorice.
Festivitatea din 25 martie va fi, printre altele, ocazia prezentării unor certe realizări științifice a istoricilor universitari și cadru de discuții privind studiul cercetării locale în domeniu.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.