Nici n-a intrat bine pe poarta din faţă a învăţământului românesc şi, iată, examenul de capacitate iese din scenă căci, începând cu anul şcolar viitor, prin generalizarea învăţământului de 10 ani, acest examen devine superfluu. Promovarea din clasa a VIII-a, obligatorie, în clasa a IX-a, care va fi tot obligatorie, indiferent că e vorba de învăţământul liceal sau cel de arte şi meserii, se va face, foarte probabil, pe baza mediei elevului din anul terminal al învăţământului gimnazial. O schimbare ce trebuie privită drept un obol adus învăţământului european, în care învăţământul românesc vrea să se integreze, o dată cu ţara. Înainte de a intra în amintire, examenul de capacitate, unul din avatarurile învăţământului românesc în tranziţie, şi-a fixat, începând de ieri, 16 iunie, ultima sesiune în România. De fapt penultima, dacă ţinem cont că vor mai fi şi recalificări sau poate chiar antepenultima, dacă ne gândim că, în marea lui gratitudine, onor ministerul va mai da o sesiune definitivă pentru definitivarea tuturor nedefinitivaţilor. Ultimul sau nu, oricum, examenul de capacitate în judeţul Bihor a debutat ieri după un stereotip deja însuşit, adică fără valuri. Aşa cum ne-a informat dl prof. Ioan Hora, inspector şcolar de specialitate şi secretar al Comisiei Judeţene de Capacitate, pentru această sesiune, în judeţul Bihor se prezuma că se vor înscrie un număr de 8.678 de candidaţi, dintre absolvenţii de gimnaziu din anul acesta sau dintre cei din anii precedenţi care au ratat proba. S-au înscris însă doar 6.914 de candidaţi, din care la prima probă, cea de Limba şi literatura română, de luni, au răspuns prezent doar 6.865. Sesiunea a fost organizată în 33 de centre de examinare, arondate la şapte centre de evaluare. La fiecare centru de examinare au avut dreptul să participe 250 de candidaţi în cazul oraşelor, în mediul rural cifra coborând până la 100 de candidaţi. Din experienţa acumulată în sesiunile precedente, pentru a scurta timpul de multiplicare a subiectelor, toate centrele din Bihor au fost dotate cu câte 3 xerocopiatoare performante. Plicurile cu subiecte au sosit sâmbătă seara la Oradea. Dintre ele, varianta extrasă ieri dimineaţă, ora 9, la Bucureşti, a fost cea cu numărul 3. Pentru o apreciere valorică a exigenţei subiectelor şi a posibilităţilor de abordare, ne-am adresat domnului prof. Radu Mazilescu, inspector de resort la Inspectoratul şcolar. Dânsul califică aceste subiecte "de un nivel mediu, posibil de rezolvat de către elevii de la toate şcolile, cu condiţia ca ei să se fi pregătit serios." Din aceeaşi sursă ştim că la examen, plicul nr. 3 a conţinut probleme diverse ce impuneau evidenţierea unor competenţe lingvistice şi literare ale candidaţilor, probleme grupate în patru tipuri diferite de subiecte. Primul subiect a cerut identificarea unui număr de sintagme, de imagini, de cuvinte cu semnificaţii deosebite etc dintr-o poezie a lui Ion Pillat. Al doilea a vizat probleme de lexic, cu precădere, dar şi de gramatică, în general, cu un grad ceva mai mare de dificultate. Subiectul al treilea s-a constituit din întocmirea unei cereri, după tipicurile oficiale, o cerere prin care elevul solicita să se înscrie la cercul de ziaristică al şcolii. Ultimul subiect, cel mai amplu, a solicitat caracterizarea unui personaj dintr-un roman, la alegere, în funcţie de manualul alternativ folosit. Cei mai mulţi elevi se pare că au ales personajul principal din Baltagul. În general, după derularea primei probe a examenului de capacitate, se poate considera că în Bihor n-au existat probleme deosebite, nici incidente semnificative. Dintre candidaţi, 7 au avut probleme medicale, în cazul lor examinarea realizându-se, conform uzanţelor, la domiciliu sau în săli speciale. Poliţia şi jandarmeria au asigurat, siguranţa derulării examenelor.