Înscrierile la examenul de Bacalaureat au început deja, chiar dacă au fost fixate mai târziu. Inspectoratul a decis demararea procedurilor de înscriere mai devreme pentru că data fixată de minister coincide cu concediul fără plată al bugetarilor.

Aşadar, atât elevii claselor a XII-a, cât şi cei din anii anteriori care nu au obţinut diplomă de absolvent de studii medii au la dispoziţie mai puţin de o săptămână să depună cererea de înscriere la secretariatele şcolilor unde învaţă sau pe care le-au absolvit. Examenul de Bacalaureat va începe în 2010 mult mai devreme faţă de anii anteriori. Prima probă pe care o vor susţine elevii claselor a XII-a, cea care vizează evaluarea competenţelor la limba şi literatura română, va avea loc în intervalul 15 - 17 februarie, în luna aprilie aceştia vor susţine proba orală la informatică, iar în perioada 31 mai - 4 iunie e fixată evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă modernă. În perioada 28 iunie - 2 iulie, vor avea loc probele scrise la limba şi literatura română, matematică şi proba obligatorie a profilului. "Înscrierile pentru examenul de Bacalaureat din anul şcolar 2009-2010 au început din această săptămână, întrucât perioada fixată de minister în acest scop coincide cu zilele în care profesorii vor fi în concediu fără salariu. Deşi înscrierile au fost fixate pentru această săptămână, elevii se vor mai putea înscrie şi săptămâna viitoare la secretariatele şcolilor unde învaţă, respectiv au încheiat studiile", ne-a informat Ramona Bacter - purtătorul de cuvânt al ISJ Bihor.