Rata de promovare (înainte de contestații) înregistrată de absolvenții studiilor liceale care au susținut probele examenului de Bacalaureat în sesiunea iunie-iulie, este de 61,71%. Din sesiunea curentă, rata de promovare este de 71,65%, iar din sesiunile anterioare, 23,15%.

În sesiunea iunie-iulie, au promovat 2.771 de candidați, dintr-un total de 4.490 de candidați prezenți. Dintre aceștia, 2.558 sunt din promoția curentă, iar 213 de candidați sunt din promoțiile anterioare.

„Precizăm că 226 candidați au absentat, iar 7 candidați au fost eliminați pentru fraudă sau tentativă de fraudă. Aceștia nu se vor putea înscrie la următoarele două sesiuni ale examenului național de Bacalaureat”, se afirmă într-un comunicat al Inspectoratului Școlar Județean Bihor.

Conform aceleiași surse, 5 candidați au obținut media 10 (3 candidați de la Colegiul Național „Emanuil Gojdu” Oradea, un candidat de la Colegiul Național „Mihai Eminescu” Oradea și un candidat de la Colegiul Național „Onisifor Ghibu” Oradea), 30 de candidați au obținut nota 10 la proba de Limba și literatura română, 5 candidați au obținut nota 10 la proba de Limba și literatura maternă, 232 candidați au obținut nota 10 la proba obligatorie a profilului și 258 de candidați au obținut nota 10 la proba la alegere a profilului și a specializării.

Cele 5 medii de 10 clasează județul undeva la mijlocul clasamentului. Primele locuri, la nivel național, sunt ocupate de București cu 39 de medii de 10, Prahova și Vâlcea cu câte 16 medii de 10, urmate de Suceava cu 13 medii de 10 și Iași și Timișoara cu câte 12. La coada clasamentului sunt Harghita, Covasna, Tulcea, Ilfov, Călărași și Giurgiu cu nicio medie de 10, Brăila, Neamț, Satu Mare și Caraș-Severin cu câte o medie de 10 și Vaslui, Bistrița, Argeș, Dâmbovița, Teleorman și Mehedinți cu câte două medii de 10.    

Nota minimă de promovare, pentru fiecare disciplină, este 5 (cinci), iar media finală pentru promovarea examenului este minimum 6 (șase). Procentul de promovare s-a calculat din totalul candidaților prezenți, incluzând în această categorie și candidații eliminați.

Contestațiile au putut fi depuse, atât în format fizic, cât și electronic, ieri 30 iunie și astăzi, 1 iulie, între 8.00 și 12.00.

Deși este unul din cele mai mari procente de promovare din ultimii ani, Bihorul este sub media națională, care este de 62,9%.

Rezultatele finale vor fi anunțate duminică, 5 iulie.