Beiuș - Ofertă variată pentru clasa pregătitoare
La Beiuș două sunt instituțiile de învățământ care au propus înființarea de clase pregătitoare: Liceul Vocațional Pedagogic „Nicolae Bolcaș˝ și Școala Gimnazială „Nicolae Popoviciu”.
Oferta educațională a Liceului Vocațional Pedagogic „Nicolae Bolcaș” pentru 2022-2023 ne-a fost prezentată de directoarea Adina Cioloș, care a anunțat că aceasta va fi mai redusă decât în actualul an școlar. Dacă acum funcționează patru clase pregătitoare, cu 86 de elevi, pentru anul școlar viitor conducerea unității de învățământ menționate a solicitat doar trei clase pregătitoare, cu un efectiv total de 75 de elevi, tustrele în sistem tradițional, cu limba de predare română. Directoarea Adina Cioloș a mai precizat că nu ar putea suplimenta numărul de clase pregătitoare, motivul fiind lipsa spațiului necesar unui asemenea demers.
Cât privește programul „Școală după școală”, care se aplică doar elevilor din învățământul primar, acesta va fi extins, din anul școlar viitor, și celor de la gimnaziu.
La Școala Gimnazială „Nicolae Popoviciu”, numărul de clase pregătitoare și tipul acestora vor fi aceleași ca în planul de școlarizare pentru anul în curs. Prin urmare, la secția română vor fi organizate două clase pregătitoare, una tradițională și alta în sistemul „step by step”, ambele cu efective maxime de 25 de elevi, iar la secția maghiară va funcționa o clasă cu opt locuri. Totodată, pentru clasele de învățământ tradițional, se așteaptă Inspectoratul Școlar Județean să aprobe programul „școală după școală”.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.