Programul SOCRATES Programul SOCRATES a luat fiinţă în baza Deciziei nr.819/95/CE a Parlamentului European şi a Consiliului Europei din 14 martie 1995, având ca scop promovarea dimensiunii europene şi ameliorarea calităţii educaţiei, prin încurajarea cooperării între instituţiile educaţionale din ţările participante. Scopul global al programului SOCRATES este să ajute la îmbunătăţirea calităţii şi relevanţei educaţiei pentru copii, tineri şi adulţi, prin consolidarea cooperării europene şi prin creşterea largă a accesului transnaţional la resursele educaţionale din uniunea Europeană. Programul încearcă să furnizeze beneficiarilor de toate vârstele ai procesului de învăţare cunoştinţe privind dimensiunea europeană a domeniului în care studiază, să sporească oportunităţile de vizitare şi cunoaştere a celorlalte ţări europene, să dezvolte un sentiment puternic al identităţii europene comune şi să cultive abilitatea individului de a se modela şi de a se adapta la schimbările din mediul economic şi social. Secţiunea ERASMUS Componenta Programului SOCRATES ce se adresează învăţământului superior este intitulată ERASMUS, acţiune prin care Programul continuă, într-o formă revizuită şi extinsă, Proiectul de Acţiune a Comunităţii Europene pentru mobilitatea studenţilor având ca obiective specifice: dezvoltarea dimensiunii europene în învăţământul superior; promovarea unei cooperări intensive între universităţi la toate nivelurile de învăţământ (licenţă, postuniversitar, doctorat); încurajarea mobilităţilor studenţilor, prin efectuarea unei perioade de studii într-o ţară a Uniunii Europene, în scopul consolidării potenţialului lor intelectual şi educaţional; impulsionarea mobilităţilor cadrelor didactice, prin dezvoltarea de activităţi didactice de scurtă sau lungă durată în universităţi din statele membre ale Uniunii Europene, pentru promovarea dimensiunii europene în studiu şi îmbunătăţirea calitativă a abilităţii acestora; promovarea transparenţei şi recunoaşterii academice a studiilor şi calificărilor realizate în alte ţări participante, încurajându-se astfel dezvoltarea unei zone deschise de cooperare europeană în învăţământul superior. În vederea acestor obiective, universităţile îşi propun dezvoltarea de activităţi comune cu institute de învăţământ superior din Uniunea Europeană, pe principiul reciprocităţii consfinţit prin Acordurile Bilaterale de cooperare SOCRATES/ERASMUS. Aceste acorduri bilaterale stau la baza Contractului Instituţional pe care universitatea îl încheie anual cu Comisia Europeană. Activităţile aprobate în cadrul Contractului Instituţional SOCRATES/ERASMUS sunt finanţate prin fonduri provenind de la Comisia Europeană, Guvernul României şi instituţia în cauză (din surse intra- sau extrabugetare). Contractul instituţional reprezintă un acord între Comisia Europeană şi fiecare universitate referitor la sprijinul acordat de Comisie pentru a asista universitatea în implementarea şi dezvoltarea activităţilor sale de cooperare europeană. Data limită de depunere este 1 noiembrie pentru fiecare an universitar. Întreaga activitate este asistată din punct de vedere tehnic la nivelul Comisiei Europene de Biroul de Asistenţă Tehnică (BAT sau TAO - Tehnical Assistence Office) SOCRATES & YOUTH Bruxelles: www.socleoyouth.be La nivel naţional, activitatea este condusă de Agenţia Naţională SOCRATES care răspunde de atribuirea şi administrarea granturilor de mobilitate ce revin universităţilor din partea Comisiei Europene, precum şi de evaluarea activităţilor de mobilitate. La nivel instituţional, pentru implementarea şi desfăşurarea activităţilor aprobate în Contractul Instituţional, Universitate şi-a creat o structură funcţională cu responsabilităţi definite în acord cu cerinţele Programului SOCRATES. Structura reuneşte într-o relaţie bine articulată reprezentanţii administraţiei centrale (conducerea universităţii) şi Oficiul SOCRATES, acesta din urmă asigurând suportul tehnic şi de comunicare. Activităţile cuprinse în Acordurile Bilaterale sunt rezultatul iniţiativelor de cooperare manifestate de cadrele didactice de la nivelul departamentelor/facultăţilor şi sunt supuse negocierilor între parteneri. Odată asumate la nivelul administraţiei centrale, prin semnătura reprezentantului universităţii, ele devin obiectul Contractului Instituţional SOCRATES al Universităţii cu Comisia Europeană. Acţiunea 2 Granturi de mobilitate pentru studenţi şi cadre didactice Cursuri ILPC În cadrul Acţiunii 2, un număr de universităţi selectate de către Agenţiile Naţionale Socrates organizează cursuri intensive de învăţare a limbilor europene (ILPC), destinate studenţilor ERASMUS care urmează să efectueze un stagiu de mobilitate în ţările respective. Cursurile ILPC se adresează studenţilor selectaţi pentru mobilităţi ERASMUS în anul universitar următor. Cursurile pot fi organizate pe două nivele de studiu: începător şi mediu. Cursurile ILPC se desfăşoară înaintea începerii anului academic universitar la o universitate din ţara gazdă. Durata şi perioada de desfăşurare a cursurilor variază între 3 şi 8 săptămâni, în funcţie de programul stabilit de universitatea organizatoare. Informaţii suplimentare cu privire la cursurile ILPC se pot obţine pe următoarea pagină web:http://europa.eu.int/comm/education/ilpc/index_en.html Acţiunea 3 - Reţele tematice Un proiect de reţea tematică trebuie să fie coordonat de o asociaţie sau consorţiu de universităţi sau o singură facultate, care reprezintă reţeaua respectivă. Candidatura presupune două etape: declararea intenţiei de participare în cadrul Contractului Instituţional din anul universitar în curs şi depunerea candidaturii propriu-zise până la 1 martie a aceluiaşi an universitar. Informaţii cu privire la formularele de candidatură şi alte informaţii suplimentare se pot obţine la adresa web: http://europa.eu.int/comm/education/socrates/tnp/index.html Mobilităţile studenţeşti ERASMUS (SM) Definirea calităţii de student ERASMUS Orice student care participă la un program de studiu într-o universitate parteneră în cadrul Contractului Instituţional SOCRATES/ERASMUS va fi recunoscut ca ?student ERASMUS?, dacă întruneşte următoarele condiţii, indiferent că primeşte sau nu suport financiar pentru realizarea mobilităţii: studentul trebuie să aibă cetăţenie română; studentul trebuie să fi absolvit cel puţin primul an de studii la universitate; studentul ERASMUS trebuie să fie înmatriculat la un program de studiu ce conduce la diploma de Licenţă, Master sau Doctor la universitatea care oferă disponibilităţile de mobilitate; mobilitatea trebuie să facă parte din schimbul de studenţi propus de universitatea de origine în baza Acordului Bilateral interuniversitar SOCRATES/ERASMUS semnat cu universitatea parteneră; perioada de studii sau stagii integrate la care studentul ERASMUS participă în universitatea parteneră nu poate fi mai mică de 3 luni şi nu poate depăşi un an universitar; perioada de studiu în străinătate se consideră parte integrală a programului de studiu din universitatea de origine; studentul beneficiază de recunoaşterea academică a perioadei de studiu încheiate la universitatea parteneră, precum şi a rezultatelor obţinute la examene şi alte forme de verificare; studentul ERASMUS este scutit de plata taxelor de şcolarizare la universitatea parteneră; totuşi, acestuia poate să i se ceară plata unor servicii (ex.: fotocopii, diverse asigurări, taxă de membru la uniunea studenţilor,etc.), dar numai la nivelul costurilor pentru studentul local; dacă studentul plăteşte taxă de şcolarizare la universitatea de origine, el va continua să plătească şi pe durata calităţii de student ERASMUS; bursele acordate studenţilor de către universitatea de origine vor continua să fie plătite acestora pe parcursul perioadei de studiu ca student ERASMUS la universitatea parteneră; studentul ERASMUS trebuie să fi dobândit suficientă cunoaştere a limbii în care sunt predate cursurile la universitatea parteneră; studenţilor cu cerinţe speciale li se va acorda o atenţie deosebită; un student poate avea calitatea de ?student ERASMUS? o singură dată, cu sau fără sprijin financiar comunitar. O perioadă de studii în străinătate în cadrul Programului SOCRATES/ERASMUS poate să includă şi stagiu practic, dar numai în situaţia în care acesta este precedat sau urmat de un program de studiu de cel puţin trei luni. În acest caz, stagiul practic poate fi recunoscut ca parte integrală a perioadei de studii a studentului în străinătate. Finanţarea Comisia Europeană oferă studenţilor participanţi în Programul SOCRATES/ERASMUS ajutoare financiare destinate acoperirii costurilor suplimentare implicate de mobilitatea efectuată la o universitate dintr-o ţară membră a Uniunii Europene. Finanţarea se face către universităţi prin intermediul Agenţiilor Naţionale, în funcţie de fluxurile de mobilitate propuse de universităţi în baza Acordurilor Bilaterale de schimb SOCRATES/ERASMUS şi aprobate prin Contractul Instituţional cu Comisia Europeană. Cuantumul grantului atribuit de Agenţia Naţională SOCRATES universităţilor va ţine cont de numărul total de luni de mobilitate angajate de universităţi, de performanţele anterioare (ex. numărul real de studenţi mobili) realizate de universităţi, precum şi de alte criterii stabilite între Comisia Europeană şi Agenţie. Este de subliniat caracterul Programului SOCRATES care oferă contribuţii financiare pentru cooperare şi nu asistenţă financiară. Prin urmare, grantul ce revine studentului este doar un ajutor financiar la mobilitate şi NU va acoperi decât parţial costurile de şedere în ţara de destinaţie. Statutul de ?student ERASMUS? nu depinde de valoarea grantului sau de faptul că studentului i s-a atribuit sau nu un grant. Organizarea mobilităţilor studenţeşti Prin structurile specifice create pentru a susţine mobilităţile studenţeşti, atât la nivel instituţional cât, şi la nivelul departamentelor/facultăţilor s-au stabilit reglementări, tehnici şi instrumente de lucru care să aibă în vedere: metode şi criterii de selecţie a studenţilor pentru mobilităţi; furnizarea informaţiei despre universităţile partenere de destinaţie şi conţinutul programelor de studiu; aranjamente academice (ex. Stabilirea perioadei de studiu în funcţie de calendarul academic al universităţii primitoare; detalii despre programul de studiu, descrierea conţinutului unor cursuri; compararea cursurilor ce fac obiectul programului ales de student cu programul obligatoriu la universitatea de origine; număr de credite; tipuri de evaluare la care se obligă studentul în universitatea parteneră; recunoaşterea academică etc.) şi organizaţionale (termene de înscriere, condiţii de cazare, rezervări etc.) cu universităţile partenere; stabilirea unui acord cu studenţii asupra programului de lucru personal şi numărul de ore de lucru necesare pentru reuşita la examene sau alte forme de evaluare; suportul pe care universitatea îl oferă studenţilor ERASMUS pe care-i primeşte pe bază de reciprocitate ( de ex., cursuri intensive de limba română); aranjamente comune privind monitorizarea mobilităţilor, perfectarea de vizite; metode de evaluare, de asigurare a feedback-ului mobilităţilor menit să măsoare impactul acestora la nivel instituţional. Oficiul SOCRATES, împreună cu Comisia SOCRATES pe Universitate şi cu Administraţia Centrală, asigură organizarea mobilităţilor studenţeşti ERASMUS pe baza unei agende de lucru definite prin planificarea anuală a activităţilor din Contractul Instituţional. Studenţii dornici să aibă calitatea de ?Student ERASMUS? prin participare la mobilităţile studenţeşti vor găsi mai jos răspunsul concret la 3 din cele mai frecvente întrebări puse de majoritatea studenţilor: Când? Imediat după înaintarea la Comisia Europeană a Formularului de Candidatură pentru Contractul Instituţional, Universitatea centralizează, publică şi difuzează informaţia privind destinaţiile de mobilitate, prin afişare la Oficiul SOCRATES (la Avizierul din clădirea Rectorat, la etajul 3). Afişul oferă toate precizările privind data depunerii dosarelor, data selecţiei, condiţiile, criteriile de eligibilitate, destinaţiile mobilităţilor. Se precizează faptul că mobilităţile se derulează în anul academic următor anului depunerii candidaturii pentru Contractul Instituţional. De exemplu, mobilităţile prevăzute în candidatura depusă la data limită 1 noiembrie 2002 vizează realizarea lor efectivă în anul academic 2003-2004. Unde? Destinaţiile mobilităţilor sunt cele convenite în Acordurile Bilaterale de cooperare SOCRATES/ERASMUS cu universităţile partenere din statele membre ale Uniunii Europene şi incluse în Contractul instituţional SOCRATES. Fluxurile de mobilitate pe specialităţi şi universităţi de destinaţie sunt cuprinse în afişul centralizat de la Avizierul din clădirea Rectorat, la etajul 3. Cum? Un student poate participa la o mobilitate ERASMUS numai dacă se înscrie, participă şi este declarat reuşit la concursul de selecţie organizat în acest scop pentru destinaţiile prevăzute în afişul centralizat de mobilităţi studenţeşti, propuse de universitate în baza Contractului Instituţional SOCRATES.