Elevii de la profilul protecţia Mediului ai Colegiului Tehnic „Mihai Viteazul" din Oradea (clasele IX F, X E, XI F, XII F)  însoţiţi de directorul colegiului Ruben Filimon şi profesorii Marinela Filip, Aurelia Nagy,  Florina Musca, Ramona Maghiar, Mihaela Covaciu şi Lucian Vinţeler au participat ieri la o acţiune de ecologizare a unei zone de pe malul Crişului Repede.

Activitatea  se desfăşoară pe parcursul săptămânii în curs în cadrul acţiunii „Şcoala altfel" al catedrei de Protecţia Mediului, dar şi în cadrul altui proiect intitulat „Cunoaşterea, protejarea şi ameliorarea mediului prin activităţi educative în şcoală şi în comunitate", ce este finanţat de Primăria Oradea. La acţiune au participat şi specialişti din cadrul Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Crişuri Oradea şi Agenţia pentru Protecţia Mediului Bihor, instituţii partenere în proiect. Sectorul în care şi-au desfăşurat acţiunea de ecologizare elevii a fost situat pe malul drept şi stâng al râului Crişul Repede pe porţiunea pod Decebal - pod Pontoane.  „Prin intermediul acestor proiecte am găsit un nou prilej de a ne mobiliza prin manifestări menite să atragă atenţia comunităţii locale, asupra necesităţii protejării mediului în care trăim şi nu în ultimul rând să promoveze principiile ecologice şi dezvoltarea durabilă. Protejarea mediului este o problemă fundamentală pentru societatea contemporană. Trebuie să ne gândim atât la noi, cât şi la generaţia viitoare. Degradarea continuă a mediului înconjurător ce se petrece chiar sub ochii noştri este un factor major al unei crize de civilizaţie şi este cauzată de intervenţia omului în natură. Pentru a se stopa această influenţă nocivă, autodistrugătoare în esenţa sa pentru omenire, pledăm în favoarea unei educaţii ecologice autentice a generaţiilor actuale de elevi", ne-a declarat profesor Lucian Vinţeler.