În perioada noiembrie 2010-mai 2012 la Colegiul Tehnic ''Unirea'' Ştei s-a derulat unul dintre proiectele Comenius, ''Alimentaţia, sportul şi sănătatea'', finanţat de Comisia Europeană, instituţia de învăţământ şteiană fiind coordonatoare de proiect, în care au mai fost implicate instituţii de învăţământ din Grecia, Italia, Polonia, Portugalia şi Turcia.

Prima întâlnire de proiect a avut loc în noiembrie 2010 la CT ''Unirea'' Ştei, urmând apoi celelalte, care s-au desfăşurat în Portugalia (februarie 2011), Grecia (mai 2011), San Benedeto, Italia (octombrie 2011), Turcia (noiembrie 2011), Polonia (martie 2012), ultima activitate derulându-se la Salerno, Italia, în perioada 29 aprilie - 6 mai a.c. La această sesiune finală de proiect au participat 37 de persoane, din partea celor şapte şcoli implicate, întâlnirea fiind găzduită de Istituto Tecnico Economico Statale ''G. Amendola''- Salerno, prof. Ana Batiello, coordonatoarea de proiect din partea şcolii gazdă oficiind serviciile de protocol. Delegaţia română a fost compusă din prof. ing. Rodica Drăgoi, coordonatoarea de proiect, prof. ing. Voicu Burta, prof. ec. Ioan Mateiaş, director, respectiv director adjunct al instituţiei de învăţământ şteiene. Toate delegaţiile participante au vizitat luni, în prima zi a proiectului, şcoala gazdă, dupa care au fost primiţi în mod oficial la primărie, al cărei edicifiu a fost recent restaurată şi având forma arhitecturală din perioada februarie-iunie 1944, când Salerno a fost capitala Italiei. Marţi s-a făcut deplasarea cu vaporul la Amalfi, unde s-a vizitat Muzeul Hârtiei şi cel al Marinei, iar miercuri vestigiile arheologice de la Pompei şi Fabrica de paste din Gragnano. Ziua de joi a fost destinată activităţilor sportive la Centrul de canotaj ''dell'Irno'', elevii fiind iniţiaţi în tainele canotajului, iar profesorii au făcut deplasări pe Marea Tireniană pe bărci cu motor, după-amiază şcoala gazdă oferind un spectacol în care s-a remarcat orchestra Colegiului ''Monterisi'', de la Centrul Social din Salerno. Ultimele două zile au trecut într-un ritm alert, elevii vizitând fabrica de lapte ''Il granato'', acolo unde se produce faimoasa Mozzarella Bufalo, precum şi Templul Paestum, o reproducere în miniatură a stâncii sacre Acropole. Cina oficială şi concluziile celor doi ani de proiect ''Alimentaţia, sănătatea şi sănătatea'' au avut loc la Hotel Ave Graţia Plena, stabilimentul tuturor delegaţiilor, pe perioada 29 aprilie-6 mai. 'Indiferent de particularităţile specifice fiecărei ţări participante la proiect, reprezentanţii şcolilor au convenit, în unanimitate, că o alimentaţie raţională, precum şi activitatea sportivă, sub orice formă, generează o stare de sănătate bună, care împietează pozitiv asupra desfăşurării activităţilor cotidiene ale oricărei persoane, aceasta fiind şi ideea principală a proiectului'', a concluzionat prof. ec. Ioan Mateiaş, directorul adjunct al CT ''Unirea'' Ştei.