Examenul scris pentru posturile de suplinitori va avea loc în cursul zilei de azi. Sunt aşteptaţi la concurs cei care nu au reuşit să obţină peste nota 5,00 la examenul de titularizare susţinut în luna iulie. Concursul de suplinire se va desfăşura după aceleaşi reguli ca şi cel de titularizare: probele sunt scrise, iar sălile vor fi monitorizate video.

ISJ Bihor organizează concursul pentru posturile de suplinitori în trei centre de examen, şi anume: Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu" din Oradea, Colegiul Naţional „Mihai Eminescu" Oradea şi Colegiul Tehnic „Mihai Viteazul" Oradea. Candidaţii trebuie să fie prezenţi în sala de concurs, cel mai devreme la ora 8.00, dar nu mai târziu de ora 9.00, înainte de a fi deschis plicul cu subiecte. Redactarea lucrări scrise va începe la ora 10.00. La nivel naţional peste şapte mii de profesori au obţinut note mai mici de 5 la examenul de titularizare din 2011. Practic, aproximativ 31% dintre cadrele didactice care au susţinut concursul au luat note sub 5. Potrivit Ministerului Educaţiei, 9.078 de candidaţi au luat note între 5 şi 6,99, iar 7.403 de profesori au luat note mai mari de 7. De asemenea, 26 de cadre didactice au obţinut nota 10 în urma examenului de titularizare din 2011.