Cu ocazia sărbătoririi Zilei Poliţiei Române, miercuri, la Liceul Teoretic "Onisifor Ghibu" din Oradea s-a desfăşurat concursul cu tematică educativ-preventivă „Şcoala fără violenţă". La competiţie au participat peste 200 de elevi din cadrul a 60 de instituţii de învăţământ bihorene.

Elevii au avut de parcurs două probe, una teoretică, care a constat într-un chestionar cu 10 întrebări cu tematică preventivă, şi una practică, în cadrul căreia concurenţii au avut de realizat un moment artistic cu un mesaj nonviolent. După parcurgerea celor două probe, la categoria claselor V - VIII clasamentul s-a prezentat astfel: locul I - Şcoala cu clasele I - VIII nr. 16 din Oradea; locul al II-lea - Şcoala cu clasele I - VIII „Dacia" din Oradea; locul al III-lea - Şcoala cu clasele I - VIII „Constantin Şerban" din Aleşd; menţiune - Şcolile cu clasele I - VIII din Bunteşti şi Bratca. Echipajul Şcolii cu clasele I - VIII din Cefa a obţinut punctajul maxim la proba teoretică. De asemenea, la categoria claselor IX - XII, câştigătorii au fost următorii: locul I - Grupul Şcolar „Horia" din municipiul Marghita; locul al II-lea - Colegiul Tehnic „Alexandru Roman" din Aleşd; locul al III-lea - Colegiul Economic „Partenie Cosma" din Oradea, menţiune - Colegiul Naţional „Octavian Goga" din Marghita şi Grupul Şcolar Agricol din Valea lui Mihai. Toţi participanţii au fost răsplătiţi cu premii, diplome şi alte recompense.