Universitatea din Oradea va fi gazda unei conferințe susținute de eminentul matematician, de origine română, Vlad Vicol. Aceasta va avea loc astăzi, de la ora 16.00 și va fi difuzată on-line.

Absolvent al Liceului „Emanuil Gojdu”, unde a fost elev al profesorului de matematică Viorel Sadoveanu, Vlad Vicol este considerat a fi unul dintre cei mai promițători matematicieni ai zilelor noastre.

Pentru Universitatea din Oradea începutul colaborării, în plan științific, cu profesorul de la Courant Institute din New York este și o confirmare a parcursului academic pe care s-a înscris școala matematică orădeană. Licențiat al Universității Jacobs, din Bremen, Vlad Vicol a devenit, în 2012, profesor asistent la Princeton. Doctor al Universității din California de Sud, eminentul matematician studiază ecuațiile diferențiale parțiale și, în special, problemele de regularitate ale hidrodinamicii.

În 2015, Vlad Vicol a conferențiat la Congresul Society for Industrial and Applied  Mathematics (SIAM). Un an mai târziu, a primit premiul pentru predare al Universității Princeton, apoi Premiul Congresului Matematic al Americii (MCA).

În anul 2019, Vlad Vicol, împreună cu Tristan Buckmaster, și Philip Isett, primea prestigiosul premiu „Clay Mathematics Institute”, pentru cercetare, ca „recunoaștere a contribuțiilor profunde aduse în domeniul analizei ecuațiilor diferențiale parțiale”.

La conferința, „Existența unor soluții slabe paradoxale în mecanica fluidelor”, care va avea loc - online - miercuri, 12 mai 2021, începând cu ora 16.00, vor participa profesori ai Facultății de Matematică și Informatică a Universității Babeș-Bolyai din Cluj, împreună cu prorectorul universității clujene, prof. univ. dr. Adrian Petrușel, profesori ai Școlii Doctorale de Științe Inginerești, domeniul Matematică, (prof. univ. dr. habil. Alexandru Bica, prof. univ. dr. Sorin Gal) și doctoranzi ai Universității din Oradea.