Conferinţă Naţională cu participare internațională la Facultatea de Drept - „Litera legii şi legea literei”
Facultatea de Drept din cadrul Universității din Oradea, în parteneriat cu Facultatea de Litere a Universității din Oradea, a organizat, în perioada 21-22 mai, Conferința Națională cu participare internațională „Studenţii de azi, profesioniştii de mâine”. Evenimentul, aflat la ediția a IX a, a avut tema „Litera legii şi legea literei”.
Prin tema aleasă, organizatorii şi-au propus să abordeze din perspectivă interdisciplinară, juridică şi literară o problematică de interes şi sensibilitate deosebită, respectiv „tensiunea” dintre interpretarea rigidă, literală a unui text juridic şi sensul său profund, intenţia sau contextul narativ al acesteia.
Parteneri la acest eveniment au fost: Facultatea de Drept a Universităţii din Debreţin și Facultatea de Drept a Universităţii din Mişcolţ, studenții Erasmus de la Facultatea de Drept din cadrul Universității din Palermo, respectiv studenții de la Facultatea de Drept din cadrul Universității Sassari.
În deschiderea evenimentului științific au luat cuvântul: coordonatorul evenimentului, conf. univ. dr. Lavinia Onica-Chipea; din partea Facultății de Litere, Universitatea din Oradea - conf. univ. dr. Veronica Buciuman; decanul Facultății de Drept, Universitatea din Oradea - conf. univ. dr. Cristian Miheş; președintele ELSA Oradea – Iulia Negrea.
În data de 21 mai, în cadrul Conferinței s-au derulat două workshop-uri. La primul workshop, cu tema „Litera legii şi legea literei” au avut prezentări: lector univ.dr. Alina-Paula Neamţu (Facultatea de Litere, Universitatea din Oradea) - Agresarea numelor politice în social media. Hate, obscenitate și violență de limbaj; lector univ. dr. Horia Ciocan (Facultatea de Drept, Universitatea din Oradea) – „Neguțătorul din Veneția” de William Shakespeare; asist.univ.dr.as. Ștefania Boţa (Facultatea de Drept, Universitatea din Oradea) – Kafka și legea: între birocrație, putere și algoritm.
După o scurtă pauză, cel de al doilea workshop cu tema „Dezvoltarea personală. Tehnici de comunicare eficientă”, a beneficiat de participarea Cameliei Anca Berdea, psiholog, Curtea de Apel Oradea.
Au fost prezente, alături de studenți și cadre didactice ale Facultății de Drept și ale Facultății de Litere.
În data de 22 mai, au avut loc prezentările și dezbaterile studenților, pe secțiuni. „Conferința și-a continuat parcursul științific în cadrul Facultății de Drept în format hibrid, unde studenții de la nivel licență, master și doctorat au avut posibilitatea să-și prezinte intervențiile pe secțiuni. Pentru această activitate de cercetare științifică și-au dat concursul studenți din mai multe centre universitare, cu peste 30 de intervenții. Pe parcursul acestei zile au fost abordate diverse subiecte, cu caracter interdisciplinar, subiectul principal de discuție fiind identificarea modalităţilor de depăşire a binalităţii litera legii respectiv spiritul legii”, a declarat conf. univ. dr. Claudia Timofte, responsabil comunicare al Facultăţii de Drept Oradea.
La finalul evenimentului, au fost acordate diplome de participare tuturor studenților.
„Conferința este organizată în colaborare cu Facultatea de Litere a Universității din Oradea, Facultatea de Drept a Universității din Mişcolţ (Ungaria) și Facultatea de Drept a Universității din Debreţin (Ungaria), consolidând astfel un cadru academic internațional de dezbatere și cercetare. Facultatea de Drept din Oradea reafirmă astfel angajamentul său de a crea un spațiu academic dinamic, în care dialogul interdisciplinar deschide noi orizonturi pentru viitorii profesioniști. Împreună, alături de colegii și studenții noștri, alături de colegii și studenții din alte centre universitare, dorim să mulțumim tuturor participanților, invitaților și partenerilor pentru implicarea în derularea acestui eveniment științific dedicat studenților”, a declarat decanul Facultăţii de Drept Oradea, conf. univ. dr. Cristian Miheș.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.