Conferinţă studenţească pe teme socio-umane
La concurenţă cu valurile de cursuri festive, la Biblioteca Universităţii din Oradea a debutat, vineri, Conferinţa Studenţească anuală „Interdisciplinaritatea în ştiinţele socio-umane". De organizarea conferinţei s-a ocupat Cercul studenţesc de cercetare în psihologie de la Facultatea de Ştiinţe Socio-Umane.
Deschiderea s-a făcut într-un cadru restrâns, moderatorul întâlnirii şi coordonatorul studenţilor în această activitate fiind lectorul univ. dr. Ionel Cioară. La deschidere a participat şi decanul facultăţii, prof. univ. dr. Floare Chipea, şi prorectorul Elena Bonchiş. Studenţii au conferenţiat pe cele patru mari secţiuni, sociologie-asistenţă socială, ştiinţele educaţiei, psihologie şi filosofie. Conferinţa se adresează studenţilor la nivel de licenţă şi masterat, dar este deschisă oricărui student cu preocupări în aria studiilor sociale şi umaniste. De altfel, obiectivul conferinţei este acela de a crea un cadru favorabil dialogului interdisciplinar.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.