În această lună a avut loc publicarea unei teze de doctorat, susținută la Universitatea  din Oradea în 2019, de către prof. dr. Codruța-Flavia Tulvan. Munca de cercetare a fost coordonată de prof. univ. Paul Magheru și publicarea s-a realizat la editura Casa Cărții de Știință, din Cluj.

Autoarea este profesoară de Limba și literatura română la Colegiul Național „Avram Iancu” din Ștei și a scris mai multe articole de specialitate publicate în reviste indexate în baza de date internaționale și studii în volume ale unor simpozioane internaționale, cum ar fi: articolul „Pitești - insulă a ororii absolute în Gulagul Internațional”, publicat în revista „Studii de știință și cultură”.

Lucrarea aduce ca noutate trei micromonografii ale unor scriitori din  perioada interbelică, asemănători prin origine, mentalitate și structură psihologică. A. Soljenițîn a fost modelul, reperul de la care au pornit toți ceilalți, cel mai apropiat, în ceea ce privește stilul, fiindu-i Ion Ioanid. Originalitatea acestei cercetări constă în alegerea spre studiere a trei scriitori care au trăit perioada implementării aceluiași regim extremist, comunismul și au plătit cu închisoarea delictul de opinie și originea socială, dezavuată de regimul comunist. Lucrarea dezvăluie modul în care suferința, condamnarea la închisoare sau lagăr i-a fortificat spiritual, psihologic, pe acești artitști și i-a făcut să dea roade. Ideea mântuirii sufletului prin suferință, sacrificiu, chiar moarte, i-a călăuzit și pe cei trei scriitori aleși. Gânditori autentici și oameni de cultură, aceștia au conștientizat că umilirea, înjosirea, condamnarea duc în Iad, pe când umilința, suferința, înțelepciunea te fortifică, dau roade și duc în Rai. Profesoara a analizat îndeaproape conexiunile literare între următoarele texte: romanul fluviu al lui Ion Ioanid, „Închisoarea noastră cea de toate zilele”, celebrul jurnal al lui Nicolae Steinhardt „Jurnalul fericirii” și romanele lui Aleksandr Soljenițîn, între care „Arhipelagul gulag”. Prof. univ. Paul Magheru observă că această lucrare are ca particularitate faptul că dă „sporul de cunoaștere a unor experiențe scriitoricești din literatura detenției este mai ales în favoarea conceptului delicat de metanoia, care ar dori să sugereze o schimbare, o transformare a minții, a spiritului ori a scopului cuiva. În înțeles religios și educativ metanoia este un fenomen pozitiv”. De asemenea, un alt referent științific, prof. univ. Iulian Boldea, apreciază textul datorită ideii că „studierea literaturii carcerale are o importanță deosebită pentru cunoașterea realității epocii comuniste, o epocă a anulării ființei umane, a ideologizării forțate a culturii și a confiscării identității umane, aspecte mărturisite de Alecsandr Soljenițîn, Nicolae Steinhardt, Bartolomeu Anania, Vasile Voiculescu și Ion Ioanid, prin operele lor”.