Distracție, relaxare și învățare în aer liber - Proiect inedit în Bihor
Elevii Școlii Gimnaziale Nr. 1 Buntești și elevii Școlii Primare Nr.1 Stâncești au desfășurat mai multe activități în cadrul proiectului „Happy Outdoor Classroom STEAM”. Copiii au aflat că activitățile în aer liber sunt o modalitate excelentă de a combina exercițiul fizic cu învățarea și relaxarea.
Proiectul a presupus desfășurarea unor activități nonformale în aer, liber axate pe pedagogia STEAM (o abordare educațională care folosește Știința, Tehnologia, Ingineria, Artele și Matematica pentru ghidarea dialogului și gândirii critice a elevilor), fiind finanțat prin Fondul Științescu, cu 15.684 de lei.
O idee inovatoare pentru a îmbunătăți aceste activități a fost integrarea lecturii în timpul petrecut în aer liber. Această abordare nu doar că a îmbogățit cunoștințele, dar a și făcut timpul petrecut afară mult mai interesant și plăcut.
Panourile de pictură au încurajat exprimarea artistică în aer liber. Elevii au desenat și pictat orice și-au imaginat. Cu ajutorul „Oceanului numerelor”, un covor educațional de mari dimensiuni, imprimat cu imagini marine și numere, copiii au învățat numerele, ordinea lor, calcule cu acestea și au realizat diverse jocuri educative, precum saltul pe numere în ordine sau rezolvarea de puzzle-uri matematice simple. Planetele gonflabile au oferit o modalitate interactivă și distractivă de a învăța curizități despre sistemul solar. Jocurile gigantice, cum ar fi „4 pe un rând” (varianta mare a jocului „Connect Four”) au fost extrem de populare și au stârnit curiozitatea copiilor. Jocul presupune conectarea a patru piese de aceeași culoare pe un rând, fie pe orizontală, verticală sau diagonală. „Scara cu bile” a fost jocul care a implicat aruncarea unor bile pe niște trepte numerotate. Fiecare treaptă a avut un punctaj asociat, iar scopul a fost de a acumula cât mai multe puncte. „Zidul instabil”, cunoscut și sub numele de „Jenga gigant” a presupus extragerea blocurilor dintr-un zid construit fără a prăbuși structura. Atlasele și enciclopediile au fost explorate de către elevi cu mult entuziasm descoperind lucruri noi și interesante. De asemenea, microscoapele wireless portabile i-au ajutat pe elevi să observe cu precizie celule animale și vegetale, precum și părțile componente ale unor plante sau insecte.
Aceste activități nu doar că i-au ajutat pe elevi să se bucure de aerul curat și de frumusețea naturii, dar le-au stimulat și curiozitatea și dorința de a învăța lucruri noi și au contribuit semnificativ la dezvoltarea fizică și intelectuală a participanților. Prin implicarea în astfel de activități, copiii și-au îmbunătățit abilitățile sociale, cognitive și motorii, în aer liber.
„Proiectul se va bucura de continuitate, asta pentru că noi și noi generații de elevi vor putea folosi aceste resurse și învăța cu bucurie în cadrul opționalului propus și avizat de Inspectoratul Școlar Județean Bihor, un opțional care poartă numele proiectului - Happy Outdoor Classroom STEAM. În mijlocul verii, elevii clasei I se vor bucura și de ateliere outdoor în cadrul Școlii de vară. Activitățile realizate în cadrul proiectului pot fi descoperite pe pagina de Facebook Happy Outdoor Classroom STEAM”, se afirmă în comunicatul organizatorilor.
Proiectul a fost coordonat, la Școala Gimnazială Nr.1 Buntești, de prof. înv. primar Laura Titiana Vesa iar la Școala Primară nr.1 Stâncești, de prof. înv. primar Olimpia Viorica Ciuciu.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.