Peste 40 de elevi din Germania şi Ungaria se află în aceste zile la Oradea, în cadrul unui parteneriat şcolar în care mai sunt cuprinşi 23 de elevi care studiază la Colegiul Naţional "Emanuil Gojdu" şi la Liceul Teoretic "Ady Endre". Timp de cinci zile, liceenii sunt implicaţi în activităţi caritabile, activităţi sportive şi drumeţii, nefiind lăsate la o parte nici activităţile distractive.

Parteneriatul încheiat între licee din Bamberg (Germania), Fonyod (Ungaria) şi Oradea le oferă elevilor de clasa a IX-a, a X-a şi a XI-a din unităţile de învăţământ participante ocazia de a cunoaşte cultura celor trei ţări, dar şi exersarea limbii germane. "Parteneriatul şcolar între liceele din Germania şi Ungaria a început în anul 1983. România a fost inclusă abia în anul 1991", a menţionat prof. Andrea Nagy, coordonatoare a grupului din Oradea. În acest an, activităţile din cadrul proiectului au debutat în data de 21 iunie, când elevii din Fonyod şi din Oradea s-au deplasat la Bamberg. Timp de 10 zile, tinerii au participat dimineaţa la ore, iar după-amiaza au plecat în excursii. Printre localităţile vizitate împreună cu colegii lor din Germania au fost: Munchen, Nurnberg şi Weimar. A urmat vizita în Ungaria, în perioada 4 - 7 iulie, elevii ajungând la Oradea marţi, 8 iulie. Andrea Nagy a precizat că programul pregătit pentru oaspeţii din Germania şi Ungaria este foarte variat. Astfel, marţi, elevii germani au luat cina la Forumul Democrat German din Oradea, după care s-au întâlnit cu ceilalţi elevi la Queen's Pub, unde au vizionat meciul Brazilia-Germania, prima semifinală a Campionatului Mondial de Fotbal. Miercuri, elevii din Germania şi din Ungaria au participat la activităţi la Caritas Catolica, după care s-au deplasat la Hotel Perla din Băile 1 Mai, unde au înotat şi au jucat fotbal. Azi, cei 26 de elevi din Bamberg, însoţiţi de profesorii Rupert Plischke, Stephan Schindler şi Elisabeth Sporlein, cei 16 elevi din Fonyod, însoţiţi de profesorii Keseru Zoltan şi Pinter Gabriella, respectiv cei 23 din Oradea, însoţiţi de profesoarele Andrea Nagy şi Puskas Agnes, au plecat dis-de-dimineaţă la Cluj-Napoca, unde vor vizita oraşul, după care se vor duce la Arieşeni.