În perioada 25 - 28 noiembrie, o echipă de la Colegiul Tehnic „Alexandru Roman" din Aleșd, implicată în proiectul „life is a project, by an antrepreneur make it successful ", a participat în Polonia la prima mobilitate din proiect.

Gazda a fost localitatea Jastrzebie Zdroj, în care delegația română, alcătuită din profesorii Georgeta Luca, Dragoş Hodișan, Luminiţa Bocșa și elevul Sergiu Olar, s-a întâlnit cu partenerii lor. Au fost prezente delegații reprezentând Norvegia, Bulgaria, Estonia, Ungaria, Turcia și Polonia. Pe agenda primei întâlniri au fost cuprinse obiective de organizare și de perspectivă, în conformitate cu obiectivele și scopul proiectului. S-au stabilit obiectivele următoarelor întâlniri, pașii ce urmează să-i parcurgă partenerii din proiect. Au fost parcurse teme privind: management organizațional, evaluarea stagiilor din proiect, similitudinea și diferențe în sistemul educațional, workshop în domeniul informatic. Au fost prezentate filmulețe cu imagini din țările, orașele și școlile din care provin. La acest capitol, filmul delegației române a fost apreciat, impresionând partenerii cu frumusețile și resursele naturale ale României. S-a discutat despre ce urmează să realizeze fiecare școală implicată în proiect: este vorba de realizarea unei agenții publicitare, probabil din domeniul turismului (organizare de târguri, afișe, pliante și alte forme de promovare). Elevii din delegații au avut și program separat, vizionând un meci de hochei, la care au fost implicați elevii din orașul gazdă. De asemenea, participanţii au vizitat o mină de sare în localitatea Wieliczka (lângă Cracovia), primind ca amintire certificate de miner. În finalul vizitei s-a stabilit agenda de lucru pentru primul an de implementare a proiectului.