Prima teză de doctorat în domeniul Istorie Ieri, la Universitatea din Oradea, în Sala de Consiliu Ştiinţific, a avut loc festivitatea de susţinere a primei teze de doctorat în domeniul Istorie, elaborată de d-l Dumitru Sim, sub coordonarea ştiinţifică a prof. univ. dr. Barbu Ştefănescu. Lucrarea, intitulată "Aspecte ale percepţiei spaţiului şi timpului în comunităţile rurale din Crişana?, cuprinde 480 de pagini, dintre care trei capitole şi mai multe subcapitole, aproximativ 1560 de note de subsol, precum şi 30 de pagini de anexe care întregesc conţinutul. Ea constituie o documentare largă, pe diverse domenii şi o profundă cunoaştere a datelor istorice din zona Crişanei. Teza trasează majoritatea etapelor din viaţa comunităţii rurale şi tratează probleme cum ar fi cea a timpului istoric, seniorial, modern, fast şi nefast, timpul satului etc. Din comisia pentru susţinere a lucrării de doctorat au făcut parte profesori universitari specializaţi în domeniu, cum ar fi prof. univ. Alexandru Florin Platon din Iaşi, prof. univ. Ovidiu Nicoară din Cluj-Napoca, precum şi prof. univ. Ioan Horga.