Să ne bucurăm, așadar…

De la început doresc să-i mulțumesc distinsului meu coleg, Daniel Man, redactorul șef al ziarului „Crișana” că mi-a ascultat cererea să scriu în paginile cotidianului nostru despre întâlnirea promoției 1953 de la Colegiul Național „Emanuil Gojdu”, care însemnă de fapt sărbătorirea a 65 de ani de la absolvire.

 

Nu am absolvit odată cu ei, dar sunt legat la fel de puternic ca de colegii mei de clasă cu care am terminat un an mai târziu, la același liceu. Aceasta pentru că  după ce ieșeam de la cursuri unde eram împărțiți în săli și cataloage diferite, reveneam la internat unde împărțeam aceleași săli de meditație și aceleași dormitoare, într-o ordine stabilită de noi și de pedagogi după criteriile cele mai libere. Astfel, Dumitru Chirilă și Mircea Bradu erau în aceeași camera cu Dumitru Popescu și Dorin Poenaru din clasa „superioară” pentru că părinții lor erau dascăli și la rândul lor fuseseră colegi de școală și de internat la Pedagogică.
Simpatia pe care o am față de ei și modul atent în care am urmărit evoluția lor în vreme, îmi dă dreptul să spun că cei din clasele a XI-a A și B, 1953, au fost o generație de aur a școlii noastre. Să nu uităm că era imediat după război, când totul era răvășit și plin de lipsuri, de la țară până la sufletele oamenilor… Dar pacea adusese în inima tuturor o dorință uriașă de reconstrucție a țării și a sufletelor, bineînțeles. Niște profesori remarcabili, unii dintre ei abia veniți de prin fronturi și din prizonerate, au început să sădească în noi bucuria , patriotismul și dorința de a învăța temeinic. Așa se face că  cei 56 de elevi ai clasei a XI-a, distribuiți în două clase, A/B au absolvit cursurile liceale devenind promoție de referință.
Azi, la bilanțul celor 65 de ani petrecuți cu destine diferite, găsim toate numele lor în viața unor importante instituții de cultură, știință și viață economică, directori de mari unități industriale, profesori universitari, medici, ingineri, silvicultori, agronomi și… doi academicieni.

Vivat academia, vivat profesores

Trăiască școala, trăiască profesorii...
Intrarea în sediul renovat al bibliotecii, a directorului actual al Colegiului, profesorul de matematică Florin Nicoară, urmat de un grup de elevi condus de profesoara de muzică Delia Vulpe, a deschis partea protocolară tradițională a întâlnirilor de acest fel în liceul orădean. S-au intonat imnul academic Gaudeamus igitur și imnul liceului dedicat marelui mecena Emanuil Gojdu. Intervenția directorului a fost o urare de bun venit și o veste care i-a bucurat pe absolvenți că „liceul este și în prezent în vârful ierarhiei sistemului de educație bihorean, cu mulți absolvenți care poartă bunul renume al școlii atât în universități cât și în instituțiile unde își desfășoară profesiile.

La strigarea catalogului celor două clase, pentru elevii de odinioară, dintre cei 17 care mai sunt în viață au răspuns prezent: Aurel Bonta, Ioan Cohut, Voicu David, Dumitru Miheș, Dorin Poenaru, Liviu Popovici, Petru Bodea, Valeriu Onaca, Liviu Petrovici,  Dumitru Radu Popescu și Victor Pintea. Profesorii lor, bineînțeles, nu mai puteau fi de față…
În memoria tuturor celor trecuți în eternitate s-a păstrat un moment de reculegere.

 

Post jucundam juventutem

După o tinerețe agitată...

Deosebit de interesantă și emoționantă a fost depănarea unor amintiri, cu elogii deosebite pentru foștii profesori Călinescu - matematică, Oșorhan chimie, Lăcrimioara Ursu - limba română, doamna Oțetea - franceză, domnul Domuța - geografie și domnul Calameț - limba rusă; căldura și atenția cu care ne urmăreau dezvoltarea intelectuală. Din năstrușniciile  din viața de elev reținem cum D.R. Popescu scrisese o poezie de dragoste pe care  Petre Bodea a trimis-o  prietenei sale cu care se certase de mama focului și cum fata crezându-l pe Petrică autorul poeziei, l-a rechemat cu lacrimi în ochi, la împăcare. Aurel Bonta a amintit că după ce fusese dat afară din facultate și mai târziu din serviciu, pentru că părinții lui  erau chiaburi, într-o zi a primit o înștiințare că fusese ales în Comitetul raional al Partidului Comunist Român.
Revenind la viața lor în general, cu destine spectaculoase, cu coincidențe paradoxale și cu străduințe și realizări demne de toată lauda, cu înțelepciunea reală cu care privesc rolul oamenilor în viața socială, cu obțiunile puternice care îi caracterizează, pot fi oricând exemple de urmat pentru noile generații…  Dorin Poenaru, recent membru al Academiei Române reține că cel mai important eveniment din viața sa și cu ce va rămâne în istorie este faptul că în anul 1980, a publicat într-o revistă științifică, împreună cu Aurel Săndulescu și Walter Greiner, un articol prin care a prezis teoretic că există noi tipuri de dezagregare nucleară, intermediare între dezintegrarea alfa și fisiunea spontană. „După 4 ani, niște englezi au făcut primul experiment în care au dovedit că un anumit izotop al radiului emite C14 și s-au făcut vreo 26 de experiențe reușite, cel mai greu pe care l-au determinat fiind Siliciu 34. După cum se știe, dintre români sunt doar patru oameni de știință sunt prezenți în Enciclopedia Britanică: Paulescu, pentru insulină, Henri Coandă, pentru efectul ce-i poartă numele, Săndulescu și cu mine”. Scriitorul Dumitru Radu Popescu auzind vorbindu-se despre Săndulescu își aduce aminte cu veselie că la admiterea sa în Academia Română, academicianul Săndulescu s-a exprimat în plină ședință că este împotriva intrării acestuia în rândul academicienilor: „Cum este posibil  să fie primit în Academia Română un om ca Dumitru Radu Popescu - Dumnezeu?” Confuzia era de tot hazul, între scriitorul D. R. Popescu și fostul secretar al C.C. al PCR, supranumit Dumnezeu pentru măsurile dictatoriale pe care le lua în problemele culturii și educației în vremea comunismului. Tot D.R. Popescu și-a adus aminte cu placere de debutul său în ziarul „Crișana” și de intrarea lui la medicină: între cele 8 materii la care s-au dat examene în acea sesiune el a avut note foarte mari la română și la rusă, acestea rotungindu-i media peste linia de trecere. După cum se știe el s-a retras în anul 3 și s-a alăturat scriitorilor, devenind redactor la revistele „Steaua”, redactor șef la „Tribuna și „Contemporanul”, în final președintele Uniunii  Scriitorilor și membru al Academiei Române.

Sempre sin in flore

Fie ca ei să înflorească de-a pururi…

După episodul amintirilor, absolvenții sărbătoriți au semnat în celebra „Cartea de aur a Liceului”. Trebuie consemnat în final că această promoție a fost singura care a respectat întocmai ritmul cerut de protocoalele Liceului cu întâlniri la 10 și apoi din cinci în cinci ani. În mod excepțional au promis in corpore că vor fi prezenți anul viitor la 5 octombrie la Centenarul Liceului „Emanuil Gojdu”