În preajma deschiderii noului an universitar, pentru a 54-a oară de la înființare, am discutat cu unul dintre seniorii Universității din Oradea: profesorul universitar doctor Paul Magheru, care la 1 octombrie realizează performanța celei mai îndelungate vechimi, fără întrerupere, la Universitatea din Oradea și poate din țară.

- Câți ani aveţi?

- Mulți înainte. Așa răspundea întotdeauna un coleg de facultate, mai în vârstă decât noi, când îl întreba cineva câți ani are? De altfel, în viață nu contează anii, ci felul în care știi să te folosești de ei. Încă din antichitate, a spus-o în locul nostru și pentru noi toți înțeleptul Seneca (sec. I e.n.) că „Viața nu e nici lungă, nici scurtă, ci așa cum și-o face omul: sunt oameni care-și risipesc zadarnic viața, oricât ar fi de lungă, și alții care o trăiesc cu intensitate, creând opere durabile. Numai înțeleptul își duce viața așa cum se cuvine.” Este adevărat că, cu cât știi mai multe cu atât suferi mai mult. Dar eu nu dau nefericirea deșteptului pe fericirea prostului. Sunt oameni care, din păcate, trăiesc numai fiindcă n-au murit încă, fără nici un sens sau motivație a vieții. Spunea și Dostoievski în Frații Karamazov că ”Marea taină a existenței noastre nu constă în a trăi, ci a ști pentru ce trăiești”.

- Aș dori să relatați pentru cititorii noștri câteva performanțe din activitatea dumneavoastră didactică, profesională.

- Nu le-aș numi performanțe, ci realizări mai importante. Sunt dublu licențiat al Universității din București, cu doctoratul la aceeași Universitate, în domeniul literaturii universale și comparate, la profesorul universitar doctor docent Ion Zamfirescu. Am fost repartizat în învățământul superior ca șef de promoție. Am predat o mulțime de discipline filologice dificile la toate ciclurile de învățământ superior: licență, masterat, doctorat. Am îndeplinit și funcții de conducere, până la cea de rector. Dar nu despre activitatea mea aș dori să vă vorbesc, ci despre Universitatea din Oradea, care mi-a fost ca a doua familie. Prima mea nuntă de aur, îmi place să-l parafrazez pe scriitorul roman din antichitatea târzie Martianul Capella, a fost cu filologia, apoi a urmat cea din faţa Stării Civile. Îmi iubesc familia şi instituţia la care am lucrat şi lucrez. În ce priveşte Universitatea din Oradea, ea nu e nici mai bună, nici mai rea decât alte universități din țară. Universitățile sunt ca oamenii, când bune, când rele, de-a valma. Nu sunt școli bune sau rele, ci numai profesori buni sau slabi și, desigur, management bun sau prost. Cine nu e mândru de țara în care trăiește, de familia în care s-a născut, de partidul din care face parte, de școala la care lucrează nu e demn de aceste instituții. Mi-a plăcut întotdeauna să fiu demn și să mă mândresc cu colectivitățile din care fac parte. Dacă nu ne convine ceva, avem toată libertatea și obligația să intervenim transparent, franc, sincer, democratic, constructiv pentru ameliorarea lucrurilor.

- Universitatea dumneavoastră a fost frecvent „gratulată” cu titlul de Sorbonica. Cum explicați acest lucru?

- Vă răspund tot cu o glumă: probabil fiindcă primul profesor de literatura română la Institutul Pedagogic de 3 ani din Oradea, înființat în 1963, a fost Zaharia Macovei, absolvent de Sorbona. Mi-a fost profesor, apoi câțiva ani i-am seminarizat cursurile de literatura română de la Titu Maiorescu la Eugen Barbu. În 1934, Facultatea de Drept, unica instituție de învățământ superior din Oradea, a fost transferată la Cluj din motive neelucidate pe deplin până astăzi. A trebuit să treacă 30 de ani pentru ca, în condițiile unei crize de învățători și profesori, în 1963 să se reînființeze la Oradea un Institut Pedagogic de 3 ani. Eu eram student atunci. Din 1982 s-au desființat toate facultățile de științe socio-umane, devenite incomode pentru ideologia comunistă. Mi-am continuat activitatea ca lector de limba și cultura română la Universitatea din Bratislava, cu rezervarea catedrei, ceea ce explică, comparativ cu alți colegi, vechimea neîntreruptă, plus calitatea de profesor asociat de după pensionare.

- Cu ce vă ocupați acum ca profesor asociat?

- Conduc doctorate în domeniul literaturii universale și comparate din 2001. Am acordat până acum peste 40 de titluri de doctor în filologie, fără niciun rabat sau abateri de la etica și onestitatea cercetării științifice. Dar, din nou, prefer să vă vorbesc despre instituția pe care o respect, în care am format oameni și am fost format. După perioada de avânt și decădere, de exagerări, erori sau greșeli, psihanaliștii ar spune, din instinct de conservare, Universitatea din Oradea se bucură din nou de grad de încredere ridicat. În cele 15 facultăți studiază azi în jur de 20.000 de studenți și activează peste 1.000 de cadre didactice. Universitatea din Oradea are relații internaționale de colaborare și parteneriat cu 264 de universități, institute, societăți și firme din 78 de țări. Ca instituție organizatoare de studii universitare de doctorat, la Universitatea din Oradea funcționează 6 școli doctorale, corespunzătoare a 11 domenii în specializări obținute prin studiile de licență și masterat.

- Ce scrieți și cu ce vă ocupați acum?

- Zilele acestea mi-a ieșit de sub tipar o carte cu titlu pretențios, care sper să convingă, Sinteze de limba și literatura română pentru reușita la bacalaureat și în viață. Sunt produsul unor consultații gratuite pe care le susțin de câțiva ani, în parteneriat cu Facultatea de Litere, candidaților pentru examenul de bacalaureat și admiterea la facultate. Avantajul meu ca profesor universitar este că știu ce nu înțeleg elevii și ce ar trebui să cunoască profesorii. În rest, mă încredințez înțelepciunii aforistice a lui Mircea Eliade, după care „Singurul sens al existenței este de a-i găsi un sens”.

- Cum ați putea concluziona în câteva cuvinte îndelungata dumneavoastră activitate didactică, profesională?

- N-aș putea răspunde decât tot aforistic printr-un arpegiu filozofic la o vastă gamă a vieții: Toți pot fi învățați totul. Informația înseamnă putere. Libertatea este necesitatea înțeleasă. Omul înțelept își face singur destinul.