La Colegiul Naţional „Onisifor Ghibu” - Mărţişor - o floare-n dar
Cu prilejul sărbătorii mărțișorului, ca în fiecare an, Colegiul Naţional „Onisifor Ghibu” a organizat, pe 27, 28 februarie și 1 martie, un târg caritabil în cadrul proiectului educativ „Mărţişor - o floare-n dar”.
Ajuns la cea de-a VI-a ediţie, proiectul atinge obiective nu doar din sfera educației estetice, ci și a celei morale și ecologice, dat fiind faptul că elevii desfășoară și acțiuni de obținere a unor mici venituri din munca lor, care apoi sunt orientate în scop caritabil, spre cazurile sociale din școală.
Proiectul face parte din activităţile programului Eco-Şcoala şi este coordonat de bibliotecara Florica Roibu. Alături de ea, de organizare s-au mai ocupat directoarea adjunctă Livia Bucur şi profesoara Costolaş Laura - coordonatorii Programului Mondial Eco-Şcoala - Consiliul Elevilor și profesoarele Simona Derecichei și Violeta Jăhăleanu, plus învăţătorii şi diriginţii împreună cu clasele lor. Elevii, împreună cu cadrele didactice, au confecţionat felicitări, mărţişoare, tablouri etc. din materiale reciclabile care mai de care mai frumoase pe care le-au pus la vânzare în cadrul târgului.
„Au participat majoritatea claselor de la nivelul primar, cinci clase de la gimnaziu şi o clasa de-a XII-a de la liceu. Miza acţiunii a fost valorificarea materialelor reciclabile, îmbogățirea experienței de viață a elevilor prin antrenarea acestora în activități caritabile, obținerea unor fonduri în scop caritabil, creșterea gradului de respect și toleranță în rândul elevilor, dezvoltarea simțului estetic și civic, cultivarea şi valorificarea potenţialului creator al elevilor. Mulţumim tuturor celor implicaţi şi suntem mândri de mobilizarea lor în acest proiect”, a spus bibliotecara Florica Roibu.
În urma acestui târg s-au strâns 6.712 de lei, bani care vor fi donați cazurilor sociale din şcoală.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.