La Inspectoratul Judeţean Bihor - Ancheta s-a încheiat, urmează raportul
După ce săptămâna trecută comisia Ministerului Educaţiei a făcut verificări în Suceava, unde existau suspiciuni că 322 de transferuri în clasa a IX-a, după repartizare, s-ar fi făcut fără a avea o bază reală, luni a venit rândul Bihorului, suspectat că ar fi făcut acelaşi lucru în cazul a 191 de cereri aprobate dintr-un număr total de 236. Mai exact, inspectorii verifică dacă transferurile făcute spre anumite licee au cauze obiective, trecute în lege, sau sunt simple modalităţi de a ocoli examenul de admitere la liceu, existând cazuri în care un elev care a picat la un liceu bun şi a ajuns la altul mai slab cotat a fost transferat apoi, ilegal, la liceul mai bun.
„Au venit patru membri ai corpului de control de la Ministerul Educaţiei. Au verificat documentele, au făcut copii, au vorbit cu preşedintele şi membrii comisiei care s-au ocupat de transferuri şi au consemnat diferite aspecte în documentele pe care le aveau la ei. Au spus că vor întocmi un raport pe care îl vor trimite ministrului Educaţiei, care îl va analiza la rândul său. Vom avea un răspuns pe sfârşitul săptămânii", a spus şeful IŞJ Bihor, Nicolae Avram.
Corpul de control al ministrului a venit la două zile după ce, la sfârşitul săptămânii trecute, ofiţeri de la Direcţia Generală Antcorupţie au vizitat Inspectoratul. Aceştia au făcut copii după documentele comisiei de la Bacalaureat, cele legate de frauda de la Colegiul Tehnic „Unirea" din Ştei.
În ceea ce priveşte verificarea transferurilor, la Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava, 332 de transferuri în clasa a IX-a, după repartizare, au fost anulate în urma vizitei corpului de control al ministrului Educaţiei, membrii comisiei de admitere a Inspectoratului din Suceava urmând a fi cercetaţi disciplinar. Mai mult, pentru că există suspiciuni de abuz în serviciu, a fost făcută şi sesizare penală.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.