La Liceul Tehnologic „Horea” din Marghita - Aplicațiile Google leagă prietenii
Aventura cunoașterii și a descoperirii, începută acum doi ani, a continuat, în perioada 3-7 octombrie, la Liceul Tehnologic „Horea” Marghita, cu cea de-a doua mobilitate din cadrul proiectului Erasmus+ strategic intitulat „Mobile apps and Google tools in formal school education”.
Scopul acestui proiect, în care sunt implicate patru țări: Germania, Italia, România și Turcia, este acela de a cunoaște, experimenta și folosi cât mai multe instrumente Google, dar și platforme noi, cu scopul de a facilita educația și de a oferi interactivitate, creativitate și atractivitate lecțiilor.
Astfel, un grup de 36 de participanți, beneficiari ai acestui proiect au poposit preț de cinci zile pe meleagurile românești făcând cunoștință cu tradițiile, cultura, sistemul educațional, obiceiurile, preparatele și convingerile poporului nostru.
Festivitatea de deschidere a avut invitați de onoare precum insp. prof. Lucian Vințeler, primarul orașului - Marcel Emil Sas Adăscăliții, managerul Spitalului Municipal - Bradacs Aliz și reprezentanți ai Consiliului de Administrație - Cristian Pop și Dorina Hotea, care le-au adresat partenerilor din proiect cuvinte de prețuire și de bun venit. După ce au făcut cunoștință cu școala, cadrele didactice și elevii acesteia, s-a dat startul workshopurilor, participanții făcând cunoștință cu platformele „Padlet”, prezentată de profesoara Iulia Maria Susan, „LearningApps”, prezentată de prof. Adriana Georgeta Abrudan și „Wordwall”, prezentată de prof. Camelia Pap, trei aplicații care pot fi utilizate în predarea oricărei discipline, fie de pe PC, laptop, tabletă sau telefon. Profesoara Alina Apostol a făcut o demonstrație bazată pe experimente chimice, împreună cu elevii din clasa a IX-a, urmând o secvență de lecție cu ajutorul softului „MozaBook” și exerciții create cu ajutorul platformei „Wordwall”.
Pe lângă aceste activități, oaspeții au beneficiat și de un program cultural vast, începând de la prezentarea orașului Marghita și împrejurimi și continuând până la reședința de județ, Oradea.
Pentru că Liceul Tehnologic „Horea” Marghita a fost mereu interesat de tradiție, folclor și obiceiuri strămoșești, profesorii și elevii au oferit momente de folclor autentic prin prezența Ansamblului „Floarea Barcăului” condus de Sergiu Duca, orchestra instrumentiștilor locali sub coordonarea lui Radu Pușcaș și, nu în ultimul rând, Ansamblului de dansuri „Horea”. Seara românească a continuat cu degustarea unor preparate tradiționale.
Ca formă de rămas bun, profesorul de educație fizică, Cristian Chirobocea, a organizat un meci amical între elevii școlii și cei veniți din Italia.
Festivitatea de închidere a mobilității a avut loc în sala de conferințe a Hotelului în care au fost cazați oaspeții.
Prof. Iulia Maria Susan
Comentarii
Nu există nici un comentariu.