Elevii din clasele a V-a, a VI-a şi invitaţii lor, copiii din clasa a IV-a de la Şcoala cu clasele I-VIII "Nicolae Bălcescu", însoţiţi de profesoara Simona Vancea, au participat marţi, la Liceul "Aurel Lazăr", la o incursiune fascinantă în viaţa lui Leonardo da Vinci - artist, om de ştiinţă şi inventator.

Pentru început elevii din clasa a VI-a, îndrumaţi de prof. dr. Carmen Chira, le-au oferit celor prezenţi informaţii despre viaţa şi cele mai valoroase creaţii artistice şi ştiinţifice ale lui Leonardo da Vinci. Prezentarea în limba engleză armonizată cu imagini reprezentative a fost centrată pe faptul că Leonardo avea dorinţa ambiţioasă de a nu lăsa să-i scape nimic din cele ce se petrec în universul accesibil omului, iar întrepătrunderea atitudinii ştiinţifice cu cea artistică este rezultatul concepţiei care s-a maturizat de-a lungul anilor, despre rolul pe care trebuie să-l aibă arta, culme a activităţii spirituale creatoare, în cunoaşterea lumii şi înţelegerii sufletului omenesc. În expunerile lor, elevii Georgiana Costa, Sebastian Ciorba şi Krisztian Moldovanyi au făcut referiri la picturile Mona Lisa, Cina cea de taină, Omul Vitruvian, precum şi la desenele şi schiţele care sunt în majoritate studii botanice şi anatomice. Genialitatea lui Leonardo da Vinci a fost evidenţiată utilizând o paletă foarte bogată de ilustraţii. A doua parte a proiectului "Leonardo da Vinci - geniu al Renaşterii" a fost de natură practică şi s-a bucurat de o largă participare. Activităţile s-au desfăşurat pe două secţiuni - limba engleză (coordonator, prof. dr. Carmen Chira) şi matematică (coordonator, prof. Mihaela Băguţ) şi s-au concentrat în jurul materialelor prezentate în prima parte a proiectului. Elevii au îndeplinit cu mult entuziasm sarcinile primite dând dovadă de simţ estetic, atenţie şi perspicacite. Concursurile au încununat reuşita proiectului şi au avut ca scop recunoaşterea aspectelor esenţiale ale universului de creaţie da Vincian. Cele mai bune echipaje de elevi - câştigătorii - au fost recompesaţi cu aplauze şi premii. La eveniment au participat şi directorul liceului, prof. dr. Ioan-Vasile Micu, dir. adjunct prof. Rodica Juncu, diriginţii claselor a V-a şi a VI-a şi alte cadre didactice din şcoală.