În perioada 18-22 noiembrie, elevii clasei a III-a, de la Școala Gimnazială „Nestor Porumb” din Tulca, au desfășurat mai multe activități în cadrul proiectului educațional „Schimbarea începe cu noi!”.

Coordonați de profesoara Sanda Mariana Iga, elevii au desfășurat activități care au constat în prezentarea de materiale cu privire la efectele devastatoare ale încălzirii globale, completarea unor chestionare legate de încălzirea globală și prezentarea importanței pădurilor pentru sănătatea planetei. Prin aceste activițti s-a urmărit cunoașterea de către elevi a acțiunilor nocive pe care oamenii le au asupra echilibrului natural al planetei și, de asemenea,  prezentarea modului în care poate fi protejat acest echilibru. Activitățile au atins punctul maxim pe 20  noiembrie, când, împreună cu părinții elevilor, conducerea școlii și alți membri ai comunității locale au desfășurat „Cea mai mare lecție din lume”, lecție ținută în școlile din lumea înteagă. Această activitate a fost dedicată „Zilei internaționale a drepturilor copilului”, care în acest an coincide cu aniversarea a 30 de ani de la adoptarea Convenției cu Privire la Drepturile Copilului.

„Această zi a fost deosebită pentru elevi, deoarece au sărbătorit-o împreună cu persoanele care fac parte zi de zi din viața lor, încărcătura emoțională fiind atât de puternică încât va rămâne acolo, în trăistuța cu amintiri din minunata lume a copilăriei”, a spus profesoara Sanda Mariana Iga.