Lecții internaționale pentru Liceul Tehnologic Nr. 1 - Din Popești, spre Europa
Elevii și profesorii de la Liceul Tehnologic Nr. 1 Popești au învățat să fie mai toleranți, au acumulat abilități de viață și metode moderne de predare, demonstrând că și școlile din comunități mici pot valorifica șansele oferite de proiectele europene.
Anul școlar 2024-2025 a fost unul deosebit pentru elevii și cadrele didactice de la Liceul Tehnologic Nr. 1 Popești, care au derulat proiectul Erasmus+ „Învățare, inspirație, inovație”. Obiectivele urmărite au vizat îmbunătățirea competențelor profesionale ale profesorilor, dezvoltarea abilităților sociale și de viață ale elevilor, precum și consolidarea inteligenței emoționale și a comunicării interpersonale.
Proiectul a inclus trei mobilități distincte. Prima a fost mobilitatea de grup a elevilor, desfășurată în perioada 18-24 mai 2025, când 16 elevi și 3 profesori, între care Marius Imbuzan, Sorina Bokra și Mirela Silcău, au petrecut o săptămână la „Lycée Général et Technologique Guillaume Apollinaire” din Nisa, Franța. Elevii au interacționat cu tineri francezi, au descoperit o altă cultură, și-au dezvoltat toleranța și acceptarea, dar și inteligența emoțională. Ei s-au întors acasă cu o nouă motivație pentru învățarea limbilor străine și dorința de a explora noi oportunități educaționale.
A doua mobilitate a vizat formarea profesorilor. În perioada 23-27 iunie 2025, cadrele didactice Romeliu Crișan, Dan Burlou și Lucian Maghiar au participat la cursul „Innovative and Interactive Methods for Formative Assessment”, organizat de Maksima Training Centre din Split, Croația. Profesorii au dobândit abilități practice de evaluare interactivă și inovatoare, care le permit să facă lecțiile mai atractive, să ofere feedback constructiv și să evalueze progresul elevilor într-un mod personalizat. Noile cunoștințe au fost transmise apoi și colegilor din școală, extinzând impactul formării.
Cea de-a treia mobilitate a constat în activități de job-shadowing, desfășurate între 18 și 24 mai 2025 la „École élémentaire André Benoit” din Arles, Franța. Profesorii Simona Bolduț, Alexandra Szanto și Anemona Ianku au observat direct metodele de predare dintr-o școală elementară franceză. Experiența le-a oferit ocazia de a prelua tehnici moderne de gestionare a clasei, de diversificare a activităților didactice și de aplicare a unor noi strategii pedagogice.
Proiectul Erasmus+ „Învățare, inspirație, inovație” a consolidat nu doar competențele cadrelor didactice, ci și legăturile cu partenerii europeni. Experiențele internaționale acumulate vor continua să aibă un impact pozitiv asupra procesului educațional din Popești.
Echipa de proiect a fost formată din directorul Ioan Giarca, coordonatorul Erasmus Sorina Bokra și responsabilul financiar Mirela Silcău.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.