Zilele trecute, la Grupul Şcolar "Horea" Marghita s-au numărat bobocii, în cadrul tradiţionalului bal organizat special pentru cei mai noi elevi ai liceului. Tema aleasă de organizatori pentru ediţia din acest an a Balului Bobocilor a fost "Satul românesc". Concurenţii, îmbrăcaţi în port popular, au fost supuşi unor probe care mai de care mai interesante şi ingenioase, pentru a convinge juriul că merită să câştige titlul de Miss şi Mister Boboc - 2009.

Pentru a-şi demonstra măiestria şi calităţile, bobocii au avut de trecut câteva probe cum ar fi prezentarea partenerului într-un mod original, realizarea portretului partenerei. Fetele au trebuit să confecţioneze o pălărie, iar băieţii, o rochie din prosoape de hârtie. De asemenea, în cadrul probelor de concurs fetele au pregătit tradiţionalele sarmale, în timp ce băieţii şi-au etalat priceperea şi îndemânarea la sfărâmatul porumbului. Programul a inclus şi câteva momente artistice: dans popular, dans modern, paradă de modă, cântece etc. La finalul concursului juriul a decis ca titlul de Miss Boboc 2009 să-i revină Sorinei Guti (clasa a IX-a B), iar cel de Mister Boboc 2009, lui Sebastian Burcă (clasa a IX-a A). Premiul al doilea a fost acordat Gabrielei Boldiszar (a IX-a B) şi lui Arnold Gârdan (a IX-a C), în timp ce poziţia a treia i-a revenit concurentei Lavinia Pusztai (a IX-a B) şi lui Slovak Zoltan, din aceeaşi clasă.
Premiul special i-a fost oferit lui Cosmin Cristolţan (a IX-a A) şi Danielei Matei (a IX-a A), iar premiul de popularitate, perechii Szeleczki Reka (a IX-a C) şi Bogdan Mechereş (a IX-a F). În cadrul balului a fost organizată o tombolă, banii adunaţi fiind destinaţi unui caz umanitar. Pentru ca acest frumos eveniment să fie posibil a fost nevoie de efortul şi strădania elevilor din clasele mai mari, coordonaţi de cadrele didactice ale şcolii.