Cu puternice influenţe occidentale, ruseşti şi asiatice, educaţia românească a cunoscut, în decursul ultimilor 100 de ani, sute de modificări, în funcţie de perioada în care ţara noastră s-a aflat, astfel, ajungându-se ca astăzi să fie, anual, zeci de mii de tineri fără Bacalaureat.

 

Sistemul de învățământ din România a suferit atât de multe transformări, de-a lungul ultimilor 100 de ani, încât este greu de spus ce reprezintă el în momentul de față. Numai după decembrie 1989, peste 20 de miniștri s-au perindat la conducerea ministerului Educației, fără să şi ajute însă sistemul să evolueze.

Marea Unire din 1918, momentul așteptat de sute de ani, a venit cu schimbări pe toate planurile, inclusiv în educație, dat fiind faptul că fiecare provincie avea propriul sistem de învățământ, fiind nevoie de o unificare a acestora.

De asemenea, în acea perioadă, gradul celor care nu ştiau să scrie sau să citească era foarte mare şi varia în funcţie de provincie.

„Era Transilvania, unde populația română nu avea un grad de alfabetizare atât de mare, față de maghiari, sași și secui. În Basarabia, alfabetizarea era undeva foarte jos și este undeva între 12-15%, procentaj reprezentat de populația română. Au fost foarte multe probleme. În 1924, după lungi discuții, apare legea educației, prin care erau obligatorii și gratuite patru clase și se putea merge gratuit până la șapte clase", a declarat, pentru agenţia de presă Mediafax, Matei Gheboianu, profesor de Istoria Comunismului în România și Istoria Învățământului din cadrul Universității din București.

În ciuda eforturilor depuse prin Legea Educației din 1924, rezultatele nu au fost cele așteptate, în special în ceea ce privește alfabetizarea pentru că populația adultă era greu de școlarizat și existau foarte puține școli și cadre didactice formate. De multe ori, țăranii îşi vedeau copiii ca forță de muncă și nu îi sprjineau pentru a urma o școală.

 

Un ministru pe 10 ani!

„S-au construit câteva mii de școli. Cel care a ieșit în evidență în această problemă a fost Constantin Angelescu, care 10 ani a fost Ministrul Educației și el a construit multe școli, așa numitele «școli Angelescu». Și astăzi mai găsim astfel de școli ca bază a școlilor din mediul rural. A fost și un întreg proces de contrucție de licee. În fiecare reședință de județ, s-a construit o școală pedagogică”, a adăugat istoricul.

Și sistemul universitar a cunoscut o evoluție, imediat după sfârșitul Primului Război Mondial. Dacă în vechiul regat existau două universități, cea din București și cea de la Iași, în perioada interbelică, au mai apărut alte două, la Cernăuți și încă una la București. Pe lângă acestea, mai existau și institute politehnice, academii economice, care nu erau încadrate ca forme de învățământ superior, ca statut.

În toată această perioadă, cel mai mult s-a investit în Universitatea din București, aceasta ajungând să aibă aproximativ două treimi din studenții români, mai exact, peste 22.000 dintr-un total de 34.000.

Potrivit istoricilor, modelul educației românești este cel occidental, astfel că în 1925, Angelescu introduce examenul de bacalaureat după modelul francez. Deja se pune problema unei masificări a învățământului și din ce în ce mai mulți oameni trebuie să fie educați în școli. De asemenea, în toată această perioadă, cercetarea joacă un rol foarte important.

De asemenea, apar multe școli private, deținute în special de comunitățile religioase, unde, pe lângă programa impusă de către Ministerul Educației, este introdusă și această parte religioasă.

„În aceea ce privește limbile străine vorbite, pe lângă franceză, engleză, începe să capete un loc destul de important și datorită Reginei Maria, care venind pe filieră britancă, de multe ori, înalta societate, pentru a avea o relație bună, încercau să îi vorbească în limba ei maternă. De asemenea, România a semnat un tratat al minorităților, astfel că existau școli minoritare și o universitate cu predare în limba maghiară la Cluj”, a precizat Matei Gheboianu.

 

Regimurile totalitare mutilează educaţia

Cel de-al Doilea Război Mondial vine cu modificări majore în zona sistemului de învățământ, în primul rând fiind luate măsuri de eliminare a multor studenți și profesori care se opuneau regimului legionar nou instalat în România.

„Statul Național Legionar, a lui Antonescu, compus din Mișcarea Legionară va aduce epurări masive, mai ales la nivelul sistemului universitar, pe baze politice. S-au creat comisii care dădeau afară profesori sau studenți, care s-au manifestat împotriva acestei mișcări. În timpul războiului, mulți tineri, care puteau merge la universitate, au fost mobilizați pe front”, a precizat profesorul Matei Gheboianu.

În 1948, comuniștii impun o nouă Lege a Educației, un model sovietic de dezvoltare a învățământului, însă, chiar dacă se păstrează cei patru ani obligatorii până la șapte ani gratuiți, ideologia partidului se resimte tot mai mult.

„În această lege, se stipula faptul că toți elevii din România, începând cu clasa a patra vor învăța obligatoriu limba rusă. Întregul învățământ privat și confesional va fi preluat de către stat. Inclusiv universitățile vor fi reformate, astfel că din Universitatea București se va desprinde Facultatea de Medicină și Farmacie, la fel ca și cea de Medicină Veterinară. Pentru a arăta schimbarea și ruptura față de trecut, Universitatea din București va purta numele de C. I. Parhon, marele endocrinolog care făcea partea din forurile de conducere ale statului comunist, iar imaginea lui era folosită pentru că era un profesor cunoscut la nivel internațional”, a menționat istoricul.

Istoricii amintesc faptul că, odată cu venirea comuniștilor, admiterea în sistemul de învățământ superior se făcea pe baza unui dosar de candidat. Nu era un dosar care conținea foaia matricolă sau notele de la examenul de Bacalaureat, ci statutul social pe care familia candidatului îl avea.

Acest dosar presupunea prezentarea istoricului familie tale și, în funcție de mediul din care proveneai, aveai sau nu acces la învățământul superior. Există un document care vorbește de patru clase sociale, iar cea mai rea era cea de burghezi, de moșieri, care aprope că nu aveau șanse să intre în învățământ.

(Va urma)

Oana Despa (MF)

Explicaţii foto: 

1- Constantin Angelescu a fost ministrul Educației timp de 10 ani

2 - Matei Gheboianu, profesor de Istoria Comunismului în România și Istoria Învățământului din cadrul Universității din București

3 - Şcoală de tip Angelescu

4 - Universitatea din Bucureşti