O excursie de neuitat
Joi, 20 iunie 2013, elevii claselor I A şi I B de la Liceul Ortodox "Episcop Roman Ciorogariu" din Oradea, coordonaţi de doamnele profesoare Brege Elena Viorica şi Tirpe Maria-Eva au făcut o excursie la pădurea Barantău, lângă oraşul Valea lui Mihai.
Activitatea s-a desfăşurat în cadrul Programului Internaţional LeAF - "Să învăţăm despre pădure", care a fost implementat şi derulat pe parcursul acestui an şcolar de cele două clase primare. Asemenea şi altor dăţi, micii prieteni ai pădurii s-au bucurat de tot sprijinul partenerilor de proiect de la Direcţia Silvică Bihor, domnii ingineri Mircea Faur şi Florin Tăut, care au ales locaţia şi "au pregătit terenul" pentru ca activităţile propuse să se desfăşoare în cele mai bune condiţii. Însufleţiţi de bucuria excursiei, copiii s-au urcat în autocar şi au pornit la drum. Ajunşi la destinaţie, au fost întâmpinaţi de domnul inginer-şef district Bota Dumitreanu şi domnul pădurar Perţ Vasile, care i-au însoţit la Cantonul Silvic Barantău, unde le-au arătat pădurile din împrejurimi şi le-au vorbit despre viaţa, bogăţia şi importanţa pădurii. Fiind o vreme deosebit de caldă, inimoasele gazde au pregătit pentru prietenii lor apă minerală rece, numai bună de băut şi i-au servit cu dulciuri. După ce s-au relaxat, elevii au luat "amprente" de pe scoarţa copacilor, au "cercetat" muşchii de pământ, ciupercile, au studiat şi au cules plante medicinale (muşeţel, mentă, rostopască, urzică, flori de tei), au descoperit nisipul fin din pădure, din care au modelat apoi forme de relief, au desenat pădurea şi casa pădurarului - mai ceva ca în poveste. Apoi, domnii pădurari i-au invitat pe micii excursionişti într-o drumeţie prin pădure, ocazie cu care au observat vegetaţia specifică acestui ecosistem, au văzut liziera, plantaţia de puieţi de salcâm, stejar şi nuc negru, precum şi hrănitoarea pentru cerbi şi căprioare. Bineînţeles că a fost timp şi loc perfect şi pentru joacă: fotbal, volei, badminton, dar şi pentru lectură. După o zi plină de activităţi şi de relaxare în mijlocul naturii, micii prieteni ai pădurii s-au întors în Oradea, bucuroşi şi mulţumiţi de ceea ce au văzut şi au realizat, gândindu-se că, poate în viitor, vor reveni la pădurea de la Barantău.
Prof. Maria-Eva TIRPE
Comentarii
Nu există nici un comentariu.