În cadrul parteneriatului încheiat cu Liceul de Arte din Oradea, elevii clasei a XII-a, coordonaţi de domnul profesor Cristian Ciorba, au participat la activitatea „Gânduri către Eva Heyman”, desfăşurată la secţia Muzeul Oraşului Oradea, din cadrul Muzeului Ţării Crişurilor Oradea-Complex Muzeal.

Diana Iancu, muzeograf în cadrul instituţiei, le-a vorbit elevilor despre personalitatea Evei Heyman. Elevii au vizionat filmul „Micul meu Jurnal”, Jurnalul Evei Heyman. Acest film ilustrează crâmpeie din viaţa Evei Heyman. Filmul a fost realizat de Asociaţia „Tikvah” cu sprijinul unor voluntari şi poate fi urmărit pe situl Asociaţiei: tikvah.ro. Ulterior, cei prezenţi au împărtăşit gânduri pe baza filmului şi a jurnalului. Activitatea s-a încheiat cu realizarea unui mic colaj care ilustrează viaţa liniştită a Evei şi pasiunile ei, până la izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial.

Elevii au fost îndemnaţi să citească Jurnalul Evei Heyman şi să dea glas gândurilor ei prin transpunerea acestora în diverse compoziții artistice.

Eva Heyman s-a născut la 13 februarie 1931 în Oradea. A cunoscut de mică neîmplinirile vieţii de familie, părinții ei Ágnes (Ági) Rácz și Béla Heyman divorțând în 1935. Mama ei, Ági, s-a recăsătorit cu scriitorul Béla Zsolt și s-a mutat la Budapesta. Eva a rămas în Oradea, în grija bunicilor materni.

Începând cu vârsta de 13 ani, Eva şi-a consemnat în micul ei jurnal trăirile, sentimentele, teama, visele şi dorinţele. În faţa ameninţării iminente a morţii dorinţa cea mai ardentă a Evei era de a trăi. În data de 13 februarie 1944 Eva descrie aniversarea zilei sale de naștere. Scrie cu mâna tremurândă despre trimiterea celei mai bune prietene, Marta Münczer, împreună cu familia ei, în Polonia. Consemnează obligaţia locuitorilor evrei de a purta steaua galbenă. Descrie scena în care jandarmii i-au confiscat bicicleta roşie. Cu o maturitate surprinzătoare consemnează date despre persecutarea locuitorilor evrei şi închiderea acestora în ghetou.

Ultimele rânduri, de un tragism zguduitor, au fost scrise la 30 mai 1944. „(...) Micul meu Jurnal, toţi spun că vom rămâne în Ungaria, că pe toţi evreii din ţară îi adună undeva, lângă Balaton şi acolo vom munci, dar eu nu cred. Trebuie să fie groaznic în vagon; şi acum nici nu mai zice nimeni că ne duc, toţi spun că ne deportează (...) Au înghesuit circa 80 de oameni într-un vagon şi la atâţia oameni le-au dat o singură găleată cu apă. Şi mai groaznic este că au lăcătuit vagoanele. Pe canicula aceasta oamenii se vor sufoca! (...) Deşi eu, Micul meu Jurnal, nu vreau să mor, eu vreau să trăiesc, chiar dacă din întreg sectorul numai eu aş putea rămâne aici. Aş aştepta sfârşitul războiului într-o pivniţă, în pod sau în orice gaură; eu, Micul meu Jurnal, m-aş lăsa sărutată şi de jandarmul acela care se uită cruciş şi care ne-a luat făina, numai să nu mă ucidă, numai să mă lase să trăiesc”.

Eva a fost deportată pe 3 iunie 1944 la Auschwitz, alături de bunicii ei. Copila de 13 ani a murit pe 17 octombrie 1944, fiind trimisă spre camera de gazare de doctorul Mengele.